Formă maximă

Madonna se întreține cu sport și vin roșu

Cântăreața americană Madonna, în vârstă de 48 de ani, care a încheiat de curând un turneu mondial epuizant, a declarat că se menține în formă maximă cu mult sport, yoga și vin roșu, informează thisislondon.co.uk.
Regimul de exerciții fizice adoptat de Madonna ar face o tânără să pălească. Petrece șase dimineți pe săptămână făcând fitness și exerciții cardiovasculare și combină exercițiile Pilates cu yoga. Duminica, Madonna obișnuiește să călărească și spune că nu cunoaște noțiunea de „zi liberă”.
În ciuda acestui regim spartan, cântăreața spune că are zile în care se simte grasă și își face griji pentru greutatea ei corporală.
Madonna a recunoscut că are un singur viciu: vinul fin. „Am mers la câteva degustări de vin și am făcut un curs scurt despre această băutură”, a spus starul. „Am o slăbiciune pentru vinul roșu, îmi place Bordeaux”, a adăugat cântăreața.
Starul, mamă a trei copii, Lourdes, în vârstă de 10 ani, Rocco, în vârstă de șase ani, și David, în vârstă de 17 luni, spune că cedează nervos dacă este nevoită să amestece munca și familia.
„Sunt foarte stresată dacă am multe proiecte în același timp și mă simt copleșită dacă încerc să rezolv mai multe proiecte profesionale și să stau cu familia. Țip mult. Câteodată mă descurc, câteodată nu”, a spus starul.

Recomandări

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori aflați pe lista copiilor greu adoptabili

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Concurs de kendama, ateliere creative, concerte și filme pentru întreaga familie, la EduFortress Childhood Festival, la Iulius Mall

Un fost concurent Survivor vine la Vatra Dornei. Ziua Copilului va fi sărbătorită prin sport, aventură și activități educative