Anticorupția este noul stindard național fâlfâit în țară, dar și în străinătate. În timpul campaniilor electorale, este arborat peste tot. Când se termină bâlciul electoral, câștigătorii îl pun la păstrat, însă rămâne Opoziția. Ea nu se lasă. Îl cară la emisiunile TV și unde se mai duce să dea din gură, pentru că dă bine la popor. Poporul, dragul de el și între noi fie vorba, a și uitat de tricolor. Flutură și el, în draci, stindardul anticorupție, pe unde apucă. Câteodată, sau de mai multe ori, pălește cu el, că deh, popor îi și poporul are întotdeauna dreptate. Noi am comparat lupta politică anticorupție cu un stindard, dar credem că suntem depășiți. Așa cum se desfășoară această luptă, ni se pare mai verosimilă comparația cu o caramelă. Sigur că da! Caramela-i mitititică, la îndemâna oricui, și poate fi cărată, că nu-i grea precum stindardul. Apoi, se poate suge mai multă vreme și când se termină, bagi imediat alta în gură și o iei de la capăt. Acuma, zicem noi cu bună-credință, stindard ori caramelă, anticorupția își are rostul, dacă există corupție. „Este” – o să ni se spună. „De acord – răspundem, dar care este cauza.”
„Clasa politică” – ni se va striga cu gura plină de caramele. Am mai fi întrebat ce soluție propun și ni s-ar fi spus că toți politicienii trebuie băgați la pușcărie și înlocuiți cu heruvimi. Din cauza acestui dialog imbecil, „lupta anticorupție” este sortită eșecului. Pentru noi, corupția este efectul. Dacă nu este depistată cauza/cauzele, nu va fi nicicând limitată, darămite eradicată. Se vrea sau nu se vrea? Suntem convinși că nu se vrea, altfel, ar trebui să-i considerăm pe decidenți, complet idioți. De ce nu se vrea? Simplu! Pentru că scena politică românească este plină de rivalități, dispute, competiții și partide fără bază ideologică, fără program. Toți acești sugători de caramele se folosesc de corupție, fie pentru a-și compromite rivalii, fie pentru voturi, promițând purificarea nației. Dacă ar fi eradicată, sau măcar limitată, acești arhangheli s-ar duce acasă.
În continuare, propun o temă care are legătură directă cu fenomenul corupției. Ar putea fi chiar cauza apariției acestuia. Este vorba despre birocrație. Ori de câte ori apelăm la servicii publice, ne confruntăm cu proceduri inutile și întâlnim tot felul de oameni care ne pun nervii la încercare. Dacă am fi doar câțiva afectați în urma acestor contacte, n-ar fi nimic. Însă am constatat că majoritatea celor care au nevoie de instituțiile statului sunt de acord cu noi. Nici nu mai avem satisfacția de a fi deplânși, când încercăm să povestim. De la primele cuvinte suntem întrerupți: „Știm. Și noi am pățit la fel. Asta-i birocrația.” Prin urmare, birocrația și cei care o slujesc sunt un banal fenomen social. Cu toate acestea, merită atenție, pentru că nu afectează doar relațiile noastre cu instituțiile statului, ci a deteriorat și imaginea țării în plan extern. Datorită birocrației, care a facilitat și încurajat actele de corupție, România este considerată un stat corupt. Sunt birocrația și corupția fenomene postdecembriste? Nu cumva le-am moștenit din perioada comunistă, care le-a moștenit, la rândul ei, de dinainte, iar cei de dinainte, dinaintea lor și tot așa…? Ne amintim fețele funcționarilor comuniști când primeau două pachete de Kent. Cum se luminau la văzul unui cartuș și cât de fericiți erau cu o sticlă de Whiskey. Combinația Kent și whisky deschidea toate ușile și problemele se rezolvau de la repede până la imediat. Aceste găinării comuniste se consumau la nivelul populației. Nimeni nu ducea țigări și băutură lui Ceaușescu și membrilor consiliului de miniștri. În democrație, relația poporului cu clasa politică este mult mai directă și „atențiile” infinit mai consistente. O societate obișnuită vreme de patruzeci de ani cu „pile” nu renunță ușor la astfel de obicei. Doar mizele au crescut și „atențiile” – cum era firesc – s-au modificat calitativ și s-au diversificat. Așa începe corupția. (continuă)
