Europa a fost trezită brusc și prinsă nepregătită de evoluții economice (politica tarifară, șantajul cu minerale strategice, embargoul energetic aplicat Rusiei etc.) și geopolitice (invazia Rusiei în Ucraina, războiul din Orientul Mijlociu sau multe zone din Africa, atitudinea anti-Nato și anti-UE a administrației Trump etc.). “Umbrela americană” este „găurită”, piețele externe (SUA, China, în primul rând) au scăzut puternic, energia ieftină a dispărut, iar politicile prea verzi și-au arătat limitele. Spre surprinderea mea (plăcută), reacția UE a fost relativ rapidă, coerentă și de natură a reinventa bătrânul continent sub aspect economic, politico-militar, diplomatic etc. Practic, Europa (UE, în primul rând) s-a hotărât clar să intre în competiția economică, tehnologică, de înarmare, ca o forță puternică, capabilă să concureze SUA și China, liderii momentului. Și pe cont propriu!
În primul rând, toate țările Europei democratice au hotărât creșterea producției de armament și muniție, alocarea unui procent mai ridicat din PIB pentru înarmare, elaborarea unei politici de coordonare a dotării armatelor naționale cu tipuri de arme și echipamente militare (sunt acum prea multe modele de avioane, tancuri, tunuri care nu utilizează aceeași muniție, deci dificil de specializat soldații pe toate) și chiar (foarte bine) emiterea de comenzi comune la nivelul UE, de dotări militare care reduc drastic costurile fiecărei națiuni. Aceasta este, în mare, tendința europeană în zona asigurării securității continentului (SUA sunt preocupate de alte zone ale Terrei).
Pe planul dezvoltării și cercetării în domeniile tehnologiei de vârf, politica europeană s-a schimbat. Asistăm la proiecte de nivel UE în inteligența artificială, robotică, producția de cipuri etc., se protejează producția continentului în fața ofensivei din Asia (asiaticii subvenționează masiv mărfurile pentru export), dar nu încă suficient, se investește mult în producția de energie alternativă și se amână (foarte bine) momentul renunțării la cărbune și petrol. Dependența mult prea mare de piețele clasice de export (SUA, China) începe să fie atenuată (am fost încurajați de politicile tarifare marca Trump, în parte) de parteneriat încheiat în timp scurt cu America Latină, India, Japonia, Canada, Australia etc. Mai multe surse de aprovizionare, mai multe piețe de desfacere pentru produsele europene.
Se va menține actuala tendință după dispariția regimului Putin (sper cât mai repede) și încheierea perioadei aberante din politica SUA? Este o întrebare legitimă și răspunsul țărilor europene poate fi dat doar prin proiecte pe termen mediu și lung cu obiective clare, finanțare asigurată și acord politico-militar între membrii UE. În asemenea condiții, investitorii au un plus de încredere, statele europene vor avea o putere economică crescută (unirea face puterea), siguranța continentului poate fi asigurată și fără SUA, în cazuri speciale (Trump este un special), iar poziția geopolitică a UE în lume va fi mult mai mare. Iar Alianța va deveni (și este deja) mult mai atractivă, inclusiv pentru state dezvoltate.
Desprinderea de SUA (nu este de dorit, dar ei hotărăsc) pe planul securității și răcirea relațiilor comerciale cu China generate de deficitele comerciale imense (100 miliarde de dolari!) au și adversari, lucru normal în democrație, atât la nivelul statelor, cât și al firmelor continentului (Germania pierde piața automobilelor în parte, spre exemplu). Soluția este clar orientarea spre alte piețe, încheierea (fără frică) de acorduri și parteneriate pe termen lung și, scopul final, după mine, pași decisivi în dezvoltarea Statelor Unite ale Europei. Aceasta va fi un partener egal în relațiile cu marile puteri. Să ne trezim și sub acest aspect.
Unde se află România? Ne-am trezit sau ne trezesc alții? Răspundeți dumneavoastră.
