,,Religia este opiumul popoarelor.’’ – Karl Marx
Niciodată nu am fost de acord cu această afirmație ce aparține persoanei care a susținut că totul va fi bine și frumos sub pulpana protectoare a comunismului (mânat, probabil, de bune intenții!), cu atât mai mult cu cât comuniștii au folosit-o pentru a promova ateismul. Ei au interzis religia în școli cu scopul de a crea ,,omul nou’’ care reprezenta, de fapt, idealul propagandei bolșevice: tipul ascultător, harnic, fără păreri proprii și sentimente religioase. Iar numărul cretinilor, al celor înapoiați din punct de vedere cultural, precum și ura față de adevăratele valori erau mult mai prezente în societate. Și nu frica de vreun Dumnezeu a ținut popoare întregi cu… botul pe labe, ci frica de Securitate, sfinții din calendare fiind prizonierii unui regim absurd care guverna folosind ca principal argument teroarea. Am auzit, zilele acestea, că la materia ,,religie’’ elevii vor primi note și în funcție de participarea la slujbele religioase… Bine că există, totuși, acel ,,și’’! Nu cred că vreun profesor de religie va condiționa, vreodată, nota de o astfel de participare. Care, de altfel, ar fi și greu de realizat, și greu de… monitorizat (de sărbători, altele decât duminica, slujbele religioase se oficiază cam în același timp cu orele de curs!).
Evident că nu am cum să fiu de acord cu această, eventuală, modalitate de notare, însă ne putem exprima părerile civilizat, fără jigniri gratuite aduse Bisericii și celor ce o slujesc, mai ales când știm că suntem atât de nepăsători și lipsiți de opinie cu privire la probleme – cel puțin la fel de importante! – care țin de țară și neam. Se manifestă, clar, în ultima vreme, o campanie denigratoare la adresa clerului, existând – ce-i drept! – și unele motive întemeiate care conduc la… clătinarea încrederii oamenilor. Și eu sunt de părere că ,,lupii îmbrăcați în haine de oi’’ trebuie să dispară, dar de aici și până la încercarea de a nega sau minimaliza rolul religiei în educație, în viața de zi cu zi, este cale lungă. Fie și numai pentru că – atunci când te afli pe… marginea prăpastiei! – prin intermediul rugăciunii mai poți spera, iar asta înseamnă foarte mult. Octavian Paler spunea că ,,Infernul începe acolo unde nu mai e nicio speranță.’’ Să sperăm că nu va fi cazul!
VREMURI…
Sunt vremurile tulburi, din păcate,
Nu-i timp pentru iubire și credință,
A dispărut ideea de dreptate
Și tot ce-nseamnă buna cuviință.
Mai marii lumii, însetați de sânge,
Se duelează-n pas de defilare
La braț cu violența care frânge
Destinele vândutelor popoare.
La noi e încă bine, doar poeții
Răsar precum ciupercile pe plai,
Scriind ce nu suportă nici pereții
Și recitând… ,,aiurea în tramvai’’!
Altfel, că-s la butoane… competenții,
Experți în a promite lux și bani,
Se știe, dar decât inteligenții
Mai bine ei, că parcă-s mai umani!
Iar peste ani când, poate, strănepoții
Vor înțelege cine, ce și cum,
Ne-or plânge împreună cu roboții,
Încolonați la margine de drum.
Pe-atunci toți îngâmfații națiunii
Ce nu-și încap, de fudulie, -n piele,
Indiferent de somnul rațiunii,
N-or fi decât prin oale și ulcele.
Sunt vremurile tulburi! Din păcate,
Să spun mai mult de-atât n-am reușit
Și nici să-ncerc, din nou, nu se mai poate
Căci, iată, poezia s-a sfârșit.
Constantin MOLDOVAN
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!
