Studiu

Copiii nu mai cred în povești

Copiii de azi nu mai cred în povești. După cum informează Libero.it, încă de la grădiniță, copiii pot face diferența între realitate și ficțiune. Cel puțin așa reiese dintr-un studiu al cercetătorilor de la universitățile din Texas și Virginia și a fost publicat în „Child Development”. Copiii, mai ales cei de la grădiniță, sunt pur și simplu bombardați cu informații. Ei sunt capabili să distingă dintre toate aceste noțiuni pe cele care se referă la evenimente sau personaje reale și pe cele care sunt inventate. Din păcate, cercetătorii sunt siguri: copiii nu mai cred în Moș Crăciun. Chiar de la 4 ani, copiii ne pot spune dacă o informație pe care le-o oferim este reală sau e fantezie. „Acest studiu ne ajută să înțelegem dezvoltarea capacității copiilor de a face diferența între fantezie și realitate. Este evident că copiii nu mai cred tot ce aud și că pot folosii informații secundare pentru a face distincția între fantezie și realitate”, a spus unul dintre cercetători.(Click News)

Recomandări

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori aflați pe lista copiilor greu adoptabili

Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați
Și-au pierdut propriul copil, dar au ales să devină părinți pentru trei frățiori abandonați

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”