Administrația Sucevei a făcut un pas important pentru reconstrucția blocului grav avariat în urma unei explozii cauzate de o acumulare de gaz metan, în cartierul Burdujeni – a fost semnat contractul de reabilitare, în baza căruia vor începe curând lucrările.
Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Primăriei Suceava, Alexandru Covașă, într-o filmare realizată în teren:
”Așteptarea a luat sfârșit. Primarul Vasile Rîmbu a semnat contractul de reabilitare a blocului explodat de pe str. Rarău. Finanțarea este asigurată, constructorul începe organizarea de șantier și în scurt timp demarează lucrările. Este o veste bună pentru locuitorii acelui bloc și ne bucurăm că finalizăm acest proiect”.
Anul trecut a fost semnat contractul de finanțare prin care Guvernul României alocă suma de 12.146.379,98 lei pentru lucrările de reabilitare a imobilului, iar peste 6 milioane de lei de la bugetul local – costurile pentru documentații, avize, achiziții, consultanță, dirigenție de șantier, dar și lucrările efective de reconstrucție.
Explozia de la blocul 139, de pe strada Rarău nr. 4, s-a petrecut cu aproape 4 ani și jumătate în urmă, în data de 5 decembrie 2022.
Proprietarul apartamentului de la etajul II, unde s-a produs explozia, a murit, alte persoane au fost rănite, iar aproape 30 de familii au fost evacuate.
Suflul exploziei a condus la deformarea, ruperea și prăbușirea planșeelor care delimitează locul deflagrației, de la etajele I și II, realizate din panouri prefabricate din beton armat.
Demersurile pentru obținerea de finanțări pentru reconstrucția blocului graf afectat de explozie au fost începute de fosta conducere a administrației locale, alocarea de fonduri de la Ministerul Dezvoltării fiind făcută în martie 2025, după care au fost organizate în două rânduri licitații de atribuire a lucrărilor.






