Recunoaștere

Zece tinere cadre didactice ale USV, recompensate pentru activitatea lor didactică

Tineri profesori ai USV, recompensați pentru activitatea lor didactică
Tineri profesori ai USV, recompensați pentru activitatea lor didactică

Zece tinere cadre didactice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava au fost evidențiate pentru implicarea, creativitatea și rezultatele obținute în activitatea lor didactică.
Diplomele de merit le-au fost acordate de prorectorul USV, prof. univ. dr. ing. Mircea Diaconu, acesta aducând în atenție și condiția activității didactice în învățământul superior din România.
„Nu e o lamentație, ci constatarea unui impas care privește dificultățile de cuantificare a calității. Eu cred că nu poți fi profesor bun dacă nu faci și cercetare, în fond profesorul nu e un compilator. Și dacă poți simula prin tot felul de mijloace că faci cercetare, nu poți simula că ești un profesor bun. Studenții nu mint, iar unii dintre ei te și depășesc”, a arătat Mircea Diaconu.
Pentru implicarea în activități extracurriculare, activități de îndrumare a studenților, organizare de conferințe sau alte evenimente, contribuția la dezvoltarea creativității studenților și calitatea deosebită a activităților didactice au fost evidențiați următorii: Liana Pascariu (Facultatea de Drept și Administrație Publică), Anca Bosancu (Educație Fizică și Sport), Amelia Buculei (Inginerie Alimentară), Adrian Ioan Petrariu (Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor), Ionuț Cristian Românu (Inginerie Mecanică), Ionuț Cristea (Istorie și Geografie), Onoriu Ioan Colăcel (Litere și Științe ale Comunicării), Cătălina Oana Barbu (Silvicultură), Mihaela State (Științe Economice și Administrație Publică) și Liliana Bujor (Științe ale Educației).
„Mă bucur că pot să particip la premierea colegilor mei tineri, iar cei care am trecut de 40 de ani merită să ne punem în continuare în joc pasiunea, devotamentul, încrederea, chiar și numai pentru motivul că iată, existând acești tineri, și viitorul USV este asigurat”, a mai subliniat prorectorul USV.

Recomandări

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Scriitorul și artistul sucevean Constantin Severin, invitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul unui proiect internațional

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți

Fabiana Maria Isopescul, șefa de promoție de la Drept: „Muncă, perseverență și integritate, fără a pierde din vedere valorile care mă definesc”