Mormânt preistoric, vechi de 5.000 de ani, scos la lumină de studenții arheologi ai USV

Studenții specializării Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au finalizat cu succes o nouă campanie de practică arheologică. Desfășurată în perioada 6-17 iulie pe cunoscutul sit Fetești „La Schit” din comuna Adâncata, cercetarea de teren s-a soldat cu o descoperire importantă: un mormânt preistoric vechi de peste 5.000 de ani.

Sub coordonarea lectorului univ. dr. Sorin Ignătescu, studenții din anii I și II, sprijiniți de voluntari din anii terminali și masteranzi, și-au petrecut cele două săptămâni aplicând teoria de la cursuri, în ciuda condițiilor dificile de muncă pe un teren forestier.

Obiectivul principal al campaniei din acest an a fost investigarea arheologică a unui tumul (gorgan) situat într-un sector împădurit al sitului. După ce în primele zile terenul a fost decopertat de vegetație și au fost trasate secțiunile de săpătură cu ajutorul calculelor geometrice, efortul tinerilor a fost răsplătit.

În cercetarea tumulului 2, au descoperit mormântul unui membru al comunității din cultura Horodiștea, datat aproximativ în jurul anului 3300 î.Hr.. Inventarul funerar a scos la iveală detalii despre statutul defunctului și tehnologia vremii: două vase de ceramică, un topor din piatră și o seceră din care s-au păstrat doar lamele de silex.

Potrivit coordonatorului Sorin Ignătescu, ritul funerar ridică încă întrebări, deoarece resturile arheologice nu s-au conservat foarte bine. „Continuăm investigarea pentru a vedea dacă mormântul nu conține resturi osteologice prost conservate”, a declarat lector univ. dr. Sorin Ignătescu. Potrivit acestuia, și în cazul tumulului 1, cercetat în 2023, s-au găsit resturi de dinți pe baza cărora s-a putut face datarea în jurul anului 3300 î.Hr..

Ultima zi de cercetare a tumulului 2 a presupus un maraton de 12 ore de muncă intensă pentru curățarea, documentarea minuțioasă și prelevarea vestigiilor.

Mormânt preistoric, vechi de 5.000 de ani, scos la lumină de studenții arheologi ai USV
Mormânt preistoric, vechi de 5.000 de ani, scos la lumină de studenții arheologi ai USV
  • Vizite internaționale și colaborări interdisciplinare

Situl de la Adâncata, care cuprinde urme de locuire din eneoliticul mijlociu și târziu, a doua epocă a fierului și epoca modernă, a atras și atenția cercetătorilor din străinătate. În a treia zi de practică, șantierul a primit vizita a două studente străine: Ayaka, de la Universitatea Tübingen din Germania, și Emelie, de la Universitatea Murcia, din Spania. Însoțite de doctoranda Anișoara Filip, de la specializarea Geografie, acestea se află la USV în cadrul unei burse de studiu axate pe paleoecologie. Această interacțiune subliniază caracterul interdisciplinar al arheologiei moderne, care colaborează strâns cu specialiștii ce reconstituie mediul din vechime.

Pe lângă importanța academică și istorică, stagiul de practică de la Fetești „La Schit” a fost și un test de rezistență pentru viitorii istorici. Tinerii au învățat că arheologia nu înseamnă doar munca fină cu șpaclul și mistria, ci pornește de la utilizarea corectă, „științifică”, a hârlețelor și lopeților pentru a păstra profilele și suprafețele perfect drepte.

„Suntem puțin obosiți, dar foarte mulțumiți”, au transmis organizatorii, evidențiind că cel mai mare câștig al muncii pe teren rămâne spiritul de echipă. Studenții au învățat să colaboreze, să stabilească strategii comune și să interacționeze, demonstrând seriozitate și pasiune pentru trecut.

Mormânt preistoric, vechi de 5.000 de ani, scos la lumină de studenții arheologi ai USV
Mormânt preistoric, vechi de 5.000 de ani, scos la lumină de studenții arheologi ai USV
  • Cultura Horodiștea s-a dezvoltat în Moldova, Republica Moldova și regiuni din Ucraina

Cultura Horodiștea-Erbiceni aparține perioadei de tranziție de la Eneolitic (Epoca Cuprului) la Epoca Bronzului, aproximativ mileniul IV – începutul mileniului III î.Hr.. Reprezintă un complex cultural care s-a dezvoltat în spațiul est-carpatic – Moldova de astăzi, Republica Moldova și regiuni din Ucraina și a apărut pe fondul transformării și fragmentării culturii Cucuteni, sub influența unor triburi de păstori venite din stepele nord-pontice.

Spre deosebire de cucutenieni, care erau preponderent agricultori sedentari, populațiile Horodiștea puneau un accent mai mare pe creșterea vitelor și aveau o mobilitate mai ridicată. Această cultură este cunoscută în mod special pentru introducerea și generalizarea ritului funerar tumular (înmormântarea sub gorgan/tumul), specific populațiilor stepice. Ceramica lor este decorată adesea cu șnurul (impresiuni cordate), iar uneltele din silex de înaltă calitate și topoarele din piatră șlefuită erau piese de inventar extrem de valoroase, depuse deseori ca ofrande pentru a indica statutul social al celui decedat.

Recomandări

Balul Bobocilor USV 2025, o călătorie de-a lungul anilor care au definit istoria Asociației Studenților din universitatea suceveană

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică