În slujba cetățenilor

Ursaciuc a depus sâmbătă pentru a patra oară jurământul ca primar la Gura Humorului

Marius Ursaciuc ne-a declarat, ieri, că prima măsură luată în noul mandat de primar a fost convocarea, astăzi, a unei ședințe de îndată

Primarul independent de Gura Humorului a depus, sâmbătă, pentru a patra oară jurământul că va fi în slujba cetățenilor orașului, în calitatea pe care aceștia i-au încredințat-o prin votul lor, la alegerile locale din 5 iunie a.c. Ursaciuc va fi secondat de același viceprimar ca în mandatul trecut, medicul veterinar Grațian Decebal Gherghel. Consiliul Local al orașului Gura Humorului este format din 12 consilieri liberali și 5 PSD.
Marius Ursaciuc ne-a declarat, ieri, că prima măsură luată în noul mandat de primar a fost convocarea, astăzi, a unei ședințe de îndată. Motivul principal este amânarea manifestărilor prilejuite de Zilele Humorului, din cauza pagubelor imense provocate de inundații. „Pagubele depășesc 90 de miliarde de lei vechi”, a spus primarul, iar prioritară este refacerea infrastructurii distruse.
În ceea ce privește revenirea sa în PNL, din care a demisionat înainte de alegerile locale pentru a nu aduce vreo atingere criteriilor de integritate susținute de liberali, Ursaciuc a spus că acum nu se gândește la politică, ci la administrarea orașului, astfel încât daunele produse de inundații să fie remediate cât mai repede. „Nu mă pot gândi la cariere politice acum. Apartenența mea la liberalism a fost probată în toți acești ani, nu sunt necesare demonstrații”, a mai afirmat primarul.

Marius Ursaciuc este secondat, ca și în mandatul trecut, de viceprimarul Grațian Decebal Gherghel
Marius Ursaciuc este secondat, ca și în mandatul trecut, de viceprimarul Grațian Decebal Gherghel
Marius Ursaciuc ne-a declarat, ieri, că prima măsură luată în noul mandat de primar a fost convocarea, astăzi, a unei ședințe de îndată
Marius Ursaciuc ne-a declarat, ieri, că prima măsură luată în noul mandat de primar a fost convocarea, astăzi, a unei ședințe de îndată

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 44 de milioane de lei pentru localitățile din județ, într-o ședință încinsă

Aproape 200 de arbori tăiați ilegal din pădurea orașului Gura Humorului, depistați de Garda Forestieră Suceava

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis