Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte



Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

O parte dintre crescătorii de vaci din zona de munte a județului Suceava, care riscă să rămână fără posibilitatea de a-și valorifica laptele după ce grupul grupului Lactalis va închide centrele de colectare, vor fi preluați de fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului.

Anunțul a fost făcut de proprietarul companiei, Gheorghe Niță, după ce Monitorul de Suceava a relatat în ediția de miercuri despre situația dificilă în care se află fermierii din zonele Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, ca urmare a deciziei Lactalis de a închide, începând cu 1 august, toate centrele de colectare a laptelui din aceste localități.

Gheorghe Niță a subliniat faptul că Niro colectează lapte din zona de munte încă din anul 2012, prin intermediul unei rețele proprii de colectori.

„Pe piața aceasta de colectare a laptelui, Niro este prezentă din 2012 în zona Fundu Moldovei, Botușel, Breaza și Izvoarele Sucevei. Colectăm laptele de la producătorii individuali și de la fermele mici și îl aducem la procesare în fabrica noastră din Gura Humorului”, a declarat Niță.

Potrivit acestuia, compania are și în zona Dornelor nu mai puțin de șapte colectori angajați care activează în localități precum Șaru Dornei, Poiana Stampei, Coșna, Ciocănești, Podul Coșnei și Cașca.

Omul de afaceri a arătat că, imediat după apariția informațiilor privind restructurarea activității Lactalis, mai mulți fermieri l-au contactat pentru a găsi soluții de preluare a laptelui. „Oamenii m-au sunat inclusiv din Bucșoaia, de unde colecta celălalt procesator. Am început să-i preluăm, astfel încât să aibă unde să își valorifice laptele și să nu rămână cu el acasă sau să se gândească să ducă animalele la abator. Nu cred că acesta este drumul care trebuie urmat. Animalele au valoare și trebuie să producă laptele necesar pentru populație”, a explicat proprietarul Niro.

Gheorghe Niță a subliniat că fabrica nu-i va putea prelua pe toți colectorii care își vor închide activitatea de la 1 august.

„Nu voi putea să preiau toți colectorii care erau angajații celuilalt procesator. Vom stabili cantitățile în funcție de capacitatea noastră de producție, dar nu îi vom lăsa pe micii fermieri fără soluții. Până acum zona era împărțită între doi procesatori. Dacă unul s-a retras, trebuie să încercăm să preluăm o parte din laptele respectiv pentru ca fermierii să nu rămână descoperiți”, a spus Gheorghe Niță.

Acesta a precizat că fabrica Niro colectează lunar între 150.000 și 180.000 de litri de lapte din zona Izvoarele Sucevei – Moldova Sulița – Fundu Moldovei – Botuș, iar din zona Dornelor alți aproximativ 180.000 – 190.000 de litri.

În vederea identificării unor soluții pentru fermierii afectați, Gheorghe Niță a purtat discuții și cu primarul comunei Fundu Moldovei, Tudor Zdrob.

„Vom face ceva pentru oameni, pentru că nu putem să-i lăsăm de izbeliște. Nu se pune problema să nu mai existe colectare de lapte în zonă. Noi suntem acolo de foarte mulți ani și colectăm zilnic cu cisternele noastre laptele pe care îl aducem la procesare la Gura Humorului”, a mai declarat proprietarul Niro.



Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Se închid toate centrele de colectare lapte: aproape 1.000 de suceveni crescători de vaci rămân fără contracte, 40 de colectori își pierd serviciul