Un biciclist care și-a rupt piciorul în urma unui accident a încasat și o amendă



Un biciclist care și-a rupt piciorul în urma unui accident a încasat și o amendă
Un biciclist care și-a rupt piciorul în urma unui accident a încasat și o amendă

Un bărbat din Boroaia a ieșit foarte prost dintr-o deplasare cu bicicleta, totul fiind cauzat însă de inconștiența sa, sau, mai concret spus, de alcoolemia foarte mare.

Duminică, în jurul orei 14.30, polițiștii Secției Rurale Vadu Moldovei au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat are piciorul rupt în urma unui accident produs la Boroaia.

Din cercetări a rezultat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, localnic din Boroaia, pe fondul consumului de alcool, s-a dezechilibrat și a căzut singur într-un podeț din beton, accidentându-se grav la piciorul drept.

Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului, de la un echipaj medical, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-a pus diagnosticul preliminar de ”fractura gambă membru inferior drept”.

În momentul în care i-au pus aparatul etilotest, polițiștii au constatat că avea o alcoolemie care nu lasă loc de prea multe comentarii – 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii i-au aplicat rănitului din accident și o amendă în valoare de 1.215 lei, în cazul bicicliștilor alcoolemia fiind contravenție.



Recomandări

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro

Un individ care a păcălit suceveni cu zeci de mii de euro prin metoda ”accidentul”, depistat și aruncat după gratii

Un bărbat a fost lăsat fără 44.000 de euro după ce a ”uitat” să îi declare la trecerea frontierei
Un bărbat a fost lăsat fără 44.000 de euro după ce a ”uitat” să îi declare la trecerea frontierei