Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava și a fost internat pe secția de Neurochirurgie după accidentul rutier care s-a produs în noaptea de luni spre marți, la Vatra Dornei, pe strada Roșu.

Accidentul s-a produs în jurul orei 3.30, iar ancheta polițiștilor a stabilit că a fost provocat de un tânăr băut, care conducea un autoturism în care se mai aflau încă doi tineri.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Poiana Stampei, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen Jetta, pe strada Roșu, în municipiul Vatra Dornei, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina intrând pe sensul opus de circulație, în coliziune frontală cu autocamionul marca Renault, care era condus regulamentar de un cetățean polonez în vârstă de 41 ani.

Pompierii militari care au intervenit de urgență la fața locului au constatat că în autoturism erau trei tineri, din care doi încarcerați.

Starea problematică era cu tânărul de pe locul din dreapta-față, care era în stare de inconștiență.

Toți cei trei tineri implicați în accident, din autoturism, sunt din Poiana Stampei.

Tânărul în vârstă de 24 de ani care a pătruns pe sens opus a putut fi verificat cu etilotestul, rezultând concentrația de 0,64 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Dacă șoferul în vârstă de 24 de ani și încă un pasager, în vârstă de 20 de ani, au ajuns la Spitalul Vatra Dornei, cu leziuni, dar stabili, al treilea tânăr a ajuns la Spitalul Județean Suceava, în stare de comă, cu mai multe traumatisme.

Polițiștii Compartimentului Rutier Vatra Dornei vor continua cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,vătămarea corporală din culpă”, și „ conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”.

Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren
Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren
Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren
Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren
Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren
Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren
Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren
Tânăr rănit grav după ce șoferul, un alt tânăr, beat, a intrat pe contrasens, într-un autotren

Recomandări

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism