Apel umanitar pentru o studentă la medicină din Vatra Dornei, Nicoleta Dranca, rănită grav într-un accident

Asociația Vatra Dornei Tineret și Casa de Cultură „Platon Pardău” au lansat un apel umanitar pentru sprijinirea Nicoletei Dranca, o tânără din acest municipiu, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Medicină din Iași, care luptă să își recapete mobilitatea după un grav accident rutier. Potrivit reprezentanților asociației, în luna ianuarie a acestui an, Nicoleta se îndrepta spre un examen atunci când a fost victima unui accident rutier produs pe un trotuar, loc în care ar fi trebuit să fie în siguranță, accident care i-a schimbat complet viața. În urma impactului, tânăra a suferit leziuni grave la nivelul coloanei vertebrale, fiind diagnosticată cu paraplegie.

Au urmat intervenții chirurgicale complexe și luni întregi de spitalizare și recuperare. Reprezentanții Asociației Vatra Dornei Tineret spun că, în ciuda dificultăților, Nicoleta a făcut progrese remarcabile în ultimele cinci luni, iar medicii îi oferă acum șanse reale de a merge din nou. Pentru ca recuperarea să continue în cele mai bune condiții, tânăra trebuie să urmeze un program specializat la Institutul Guttmann din Barcelona, Spania, unul dintre cele mai renumite centre europene de recuperare neuromotorie pentru pacienții cu traumatisme vertebro-medulare.

„Visul Nicoletei a fost mereu acela de a salva vieți ca medic. Astăzi, ea are nevoie de noi pentru a-și putea continua studiile și viața”, transmit reprezentanții Asociației Vatra Dornei Tineret.

Cei care doresc să contribuie la recuperarea Nicoletei pot face donații în contul Asociației Vatra Dornei Tineret, IBAN (RON): RO48 BTRL RONC RT0V 2830 5401, Banca Transilvania, Detalii plată / Specificație: Pentru Nicoleta Dranca, sau direct în contul personal al Nicoletei, beneficiar: Dranca Nicoleta, IBAN (RON): RO13 BTRL RONC RT05 0302 9201, Banca Transilvania (SWIFT: BTRLRO22).

Reprezentanții asociației subliniază că orice contribuție, indiferent de valoarea acesteia, o poate aduce pe Nicoleta mai aproape de tratamentul de specialitate și de șansa de a-și îndeplini visul de a deveni medic.

Recomandări

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Aproape 37.000 de lei s-au strâns în cadrul campaniei „Podul cu jucării” de la Vatra Dornei, pentru David și Eduard, doi tineri diagnosticați cu afecțiuni grave

Aproape 37.000 de lei s-au strâns într-o acțiune caritabilă intitulată „Podul cu jucării” pentru sprijinirea a doi tineri din Vatra Dornei

Un medic rezident din Câmpulung Moldovenesc, care suferă de o formă rară de cancer, mai are nevoie de cel puțin 75.000 de euro pentru a ajunge în Israel, pentru tratament