Curtea de Apel Suceava a judecat, luni, 27 iulie, contestația înaintată de Cristian Benedict Iacob Munteanu, suceveanul pus sub acuzare pentru tentativă de omor, în cazul șocant de săptămâna trecută care a ajuns cap de știre și la televiziunile naționale
Suceveanul în vârstă de 51 de ani acuzat de tentativă de omor după ce ar fi dat intenționat cu mașina peste un minor de 14 ani, care se deplasa cu trotineta electrică, rămâne în arest preventiv, decizia devenind definitivă la Curtea de Apel Suceava, care i-a respins apelul ca nefondat.
Inculpatul a solicitat o măsură mai blândă, care putea fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar, dar decizia a venit scontat, am zice, având în vedere gravitatea faptei și impactul mediatic.
Inculpatul efectua curse în regim ride-sharing (Uber-Bolt) în Suceava și preda muzică la Școala Populară de Artă Suceava, profesie asimilată cu cea de profesor.
- Reacția total disproporționată a bărbatului care, printre altele, este și profesor de canto
În seara zilei de marți, 21 iulie, în jurul orei 19.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre un accident rutier, în urma căruia un minor de 14 ani, care se deplasa pe o trotinetă electrică, pe o stradă din municipiu, în zona Tătărașii Noi, a fost lovit de un autoturism al cărui șofer a părăsit locul faptei. Minorul a fost transportat la spitalul județean, fiind diagnosticat cu contuzii ușoare la mâini și picioare.
O echipă operativă a poliției a demarat imediat cercetări și verificarea camerelor de supraveghere.
Imaginile și declarațiile martorilor au dus la conturarea unui scenariu extrem de grav, anume suspiciunea rezonabilă că autorul a lovit cu intenție minorul care se deplasa pe trotineta electrică.
Din cercetări a rezultat că, marți seară, șoferul unei Dacii Spring, Cristian Munteanu, în vârstă de 51 de ani, a fost deranjat în trafic de un copil pe trotinetă, care i-a făcut semne obscene.
Șoferul a plecat în urmărirea minorului în vârstă de 14 ani, care se afla pe o trotinetă electrică.
Urmărirea s-a derulat pe o distanță de aproximativ 2 km, pe strada Tătărașii Noi, iar ulterior, pe strada Madrid din municipiul Suceava, șoferul a acroșat cu intenție trotineta cu partea lateral stânga a vehiculului.
În acest sens există și imagini destul de relevante.
Minorul a fost proiectat pe carosabil, însă șoferul nu s-a oprit aici. El a coborât din mașină și i-a aplicat o lovitură minorului, amenințându-l că îl dă pe mâna poliției.
Băiatul a scăpat ușor, cu leziuni care necesită 2-4 zile de îngrijiri medicale, dar asta nu schimbă gravitatea faptei.
În urma activităților investigative polițiștii l-au identificat repede pe suspect, care de altfel s-a prezentat la Poliția municipiului Suceava.
Autoturismul Dacia a fost examinat criminalistic și indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul în vârstă de 51 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor și lovire sau alte violențe.
Concluzia polițiștilor și a procurorul de caz este că în momentul în care l-a acroșat cu mașina pe minorul de pe trotinetă, inculpatul a comis o tentativă de omor.
Față de bărbat a fost dispusă inițial măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, după care a fost arestat preventiv 30 de zile pentru tentativă de omor.
Tentativa de omor a fost comisă în momentul acroșării trotinetei cu mașina, situație în care se putea întâmpla orice. Faptul că minorul a scăpat fără leziuni grave a ținut mai degrabă de șansă.






