Peste 3,3 milioane de lei suplimentari pentru investiții, școli și servicii publice în municipiul Suceava

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu

Bugetul general al municipiului Suceava pentru acest an va fi modificat substanțial printr-un proiect de hotărâre inițiat de primarul Vasile Rîmbu. Conform referatului de aprobare, rectificarea bugetară propusă constă în majorarea veniturilor și cheltuielilor locale cu suma totală de 3,323 milioane de lei. Această infuzie de capital provine din fonduri guvernamentale, programe europene și optimizări interne.

Măsura vine să susțină ritmul investițiilor edilitare lansate de administrația locală și asigură totodată fondurile necesare pentru reparații urgente în școli, digitalizare și servicii de protecție a mediului și asistență socială.

O parte importantă din această majorare bugetară este destinată proiectelor de mobilitate urbană ale Sucevei, unde bugetul se majorează cu 1,050 milioane de lei. Suma reprezintă subvenții de la bugetul de stat pentru acoperirea unor corecții financiare din proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul Suceava”, finalizat în anul 2025. Deși cheltuielile au fost suportate inițial local, sumele au fost virate în contul municipiului în cursul acestui an.

De asemenea, 2,273 milioane de lei intră în buget ca venituri suplimentare din Fondul Social European. Acești bani sunt destinați implementării proiectelor „O șansă în plus prin învățământul profesional și tehnic”. Proiectele au fost câștigate și sunt derulate în parteneriat de două unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, un proiect în valoare totală de 1,165 milioane de lei și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, un proiect de 1,155 milioane de lei. Ambele colegii vor beneficia și de o cofinanțare de la bugetul local de peste 23.000 de lei fiecare pentru anul 2026.

  • Infuzie de fonduri pentru școli

Referatul de aprobare semnat de Vasile Rîmbu prevede alocarea sumei de 622.800 lei din bugetul propriu al primăriei pentru reparații și dotări în unitățile de învățământ. Printre cele mai urgente intervenții finanțate se numără 50.000 de lei pentru Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava. Banii vor fi folosiți pentru repararea acoperișului internatului, care a fost grav deteriorat în urma fenomenelor meteorologice extreme din această vară.

De asemenea, Școala Postliceală Sanitară primește 47.000 de lei pentru izolarea și zugrăvirea unui perete exterior. Lucrarea este necesară după demolarea unei vechi magazii de depozitare ce făcea corp comun cu clădirea. Banii din rectificare vor mai fi distribuiți astfel către infrastructura școlară: GPP „Gulliver”, structura ABC – 50.000 lei pentru reparații la bucătărie; Colegiul Național „Ștefan cel Mare” – 65.000 lei pentru reparații în săli de clasă, laboratoare, holuri și grupuri sanitare; GPP „Așchiuță” (inclusiv GPP Nr. 6) – 40.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor curente de funcționare; GPP „1-2-3” (structura Pinocchio) – 50.000 lei pentru modernizarea grupurilor sanitare; Școala Gimnazială Nr. 1 – 50.000 lei pentru refacerea sistemului de paratrăsnet și igienizări la GPN „Maria Montessori”; GPN Obcini (inclusiv Creșa Nr. 1) – 50.000 lei pentru funcționare și reparații curente; Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” – 50.000 lei pentru repararea băilor din clădirea internatului; Școala Gimnazială „Miron Costin” -50.000 lei pentru reparații și refacerea gardului perimetral; Școala Gimnazială Nr. 3 – 50.000 lei pentru stoparea infiltrațiilor de apă din subsolul Corpului A; Școala Gimnazială Nr. 8 – 24.400 lei pentru un sistem nou de detecție a incendiilor la mansardă și 9.500 lei pentru achiziția unei unități PC.

  • Bani pentru irigații, securitate cibernetică și protecția animalelor

Rectificarea bugetară propusă de primar atinge și alte domenii. În zona de mediu și gospodărire urbană, se alocă 120.000 de lei în plus pentru continuarea campaniilor de sterilizare a câinilor și pisicilor cu stăpân. De asemenea, se alocă 40.000 de lei pentru finalizarea în bune condiții a amenajamentului silvic municipal.

Apar totodată investiții punctuale în rețele de apă pentru spații verzi. Menționăm branșamentul pentru irigații din zona Albina – 13.900 lei, cel de pe strada Cernăuți – 19.300 lei și alimentarea cu apă pentru zonele verzi Dom Polski – 19.000 lei.

Primește sprijin și infrastructura sportivă din oraș. Suma de 4.140 lei este destinată noului branșament de apă al bazei sportive tip 1 Suceava.

Pe componenta de asistență socială, primăria înscrie în buget 26.000 de lei. Banii vor acoperi costurile de întreținere într-un centru rezidențial pentru o persoană vârstnică. Persoana este încadrată în grad de handicap, nu are adăpost și este lipsită total de sprijinul unor aparținători legali.

Pentru securitatea datelor instituției, Serviciul Digitalizare primește fonduri pentru achiziția și configurarea unui router Fortigate 120G, a unor switch-uri performante și a licențelor de suport cloud aferente, investiția totalizând peste 120.000 de lei.

Proiectul de hotărâre privind rectificarea urmează să fie dezbătut și supus votului consilierilor locali în cadrul următoarei ședințe ordinare, care va avea loc vineri, 31 iulie a.c..

Recomandări

Construire centru de servicii de recuperare neuromotorie ambulatorii în comuna Păltinoasa, sat Păltinoasa, județul Suceava

Adelina Mihalache, șefa de promoție 2026 a Facultății de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică (FIMAR), USV Suceava: „Locul de unde pleci nu îți dictează destinația”

Pregătirea loturilor lărgite și selecția loturilor restrânse de seniori și juniori pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, la Suceava

Patru școli de vară, încheiate cu o tabără de leadership și implicare civică, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți