Luni, 27 iulie 2026 se împlinește exact un an de la inundațiile devastatoare de la Broșteni. Trei oameni și-au pierdut viața, iar pierderile materiale au fost uriașe.
Acum, cei mai mulți dintre oameni și-au reluat viața normală, deși amintirile sunt crunte și îi bântuie la fiecare pas.
Poveștile din seara agonizantă de 27 iulie 2025 sunt vii în memoria fiecăruia.
Pentru a doua oară în ultimele 30 de zile am fost la oamenii de pe malul pârâului Neagra, cel care s-a umflat de 73 de ori față de debitul normal, de la 3,8 mc/s la 280 de mc/s în acea seară fatidică.
O adevărată nebunie din care doar Dumnezeu a făcut să fie doar 3 morți și nu zeci sau sute, la cum a arătat acea zonă în acea seară de coșmar.
- ”Dacă tot a fost adusă, icoana va rămâne aici”
Familia Erhan a fost în prima linie a frontului inundațiilor. Oameni harnici și cu frică de Dumnezeu, au muncit ani întregi în Italia pentru a-și crea un viitor la ei acasă, la Broșteni.
Casa care acum un an a fost prinsă sub doi metri de apă, da, da, este acum de nerecunoscut și nimeni nu ar spune că pe aici a trecut vreodată vreo inundație.
Soțul a lăsat-o pe consoarta sa, Ana Maria, să povestească un adevărat miracol, cel al icoanelor.
”Apa avea doi metri și ne-a luat tot din casă (n.r. – arată peste înălțimea sobei de încălzit), mai puțin icoanele, plus aceasta, cu Sf. Mina, pe care am găsit-o în bucătărie, adusă de ape, în mâl, din vecini, chiar nu știu de unde, că am întrebat peste tot și nimeni nu mi-a putut spune de la cine este.
Doar credința și puterea lui Dumnezeu au putut face acest miracol. Dacă tot a fost adusă, icoana va rămâne aici”, a mărturisit Ana Maria Erhan.
Sfântul Mina este ocrotitorul celor păgubiți, iar acest semn poate fi interpretat ca unul divin.
O icoană cu acest sfânt, adusă de puhoaiele devastatoare s-a oprit chiar în bucătăria unei familii greu încercate și în camera unde nu a mai rămas nimic, în afara icoanelor de pe pereți.
Poate unii nu cred în destin și în Dumnezeu, dar pentru familia Erhan a fost un semn venit din ceruri după o experiență devastatoare.
- Fetița de doar 8 anișori, evacuată în brațe, prin cordon uman
Oamenii își amintesc că în acea duminică, de 27 iulie 2025, era o zi foarte frumoasă și liniștită, iar potopul a început aproape din senin.
”Țin minte că a început grindina și am scos plăpumi să o acopăr, pentru că era mașină nouă, iar noi am plătit rate până în luna mai a acestui an.
Soțul a încercat să scoată mașina, dar nu a putut pentru că a rămas blocată și l-am strigat să vină în casă”, a rememorat Ana Maria Erhan.
Toată familia s-a refugiat la etajul casei, acolo unde a trăit o noapte de coșmar, inclusiv cu fetița Elisabeta, de 8 ani la vremea inundațiilor.
”Am avut noroc că am stat sus, pentru că după ora 7 seara s-a luat curentul.
Fetița s-a uitat pe geam și a spus: <Mama uite plutește gunoiul. Și i-am răspuns: lasă-l să plutească, fără să îmi dau seama, iar când m-am uitat totul din curte plutea>.
Sus, la etajul casei am stat izolați toată noaptea, până au venit pompierii, care ne-au spus să stăm în pod că totul va fi bine.
Primii care au fost evacuați au fost vecinii, iar după asta noi de pe balcon, prin cordon uman, iar fetița a fost prima, prin brațe”, și-a mai amintit Ana Maria Erhan.
- ”Pe fetiță o puneam să spun Tatăl Nostru și nu am lăsat-o să se uite pe geam”
Zilele de după Apocalipsă au fost poate la fel de traumatizante pentru oamenii care au scăpat cu viață, iar familia Erhan nu face excepție.
”În acea noapte ne-am rugat doar să se oprească ploaia pentru că ploua crunt, treceau lemne, treceau animale, a fost o noapte traumatizantă.
Pe fetiță o puneam să spună Tatăl Nostru și nu am lăsat-o să se uite pe geam, iar apoi s-a oprit ploaia și s-a făcut ziua și au venit elicopterele și au început să scoată oamenii.
Am stat inițial la Casa de Cultură și apoi am mers la o soră de a mea pentru că nu aveam unde sta. Aici, apa a intrat în noaptea de duminică spre luni și noi am putut reveni acasă abia vineri.
Prima săptămână am făcut naveta la sora mea, dar după ce s-a putut intra în casă am revenit și am stat la etaj, pentru că acolo nu era afectat.
Urcam prin mâl, ne făceam nevoile la beci, la găleată. Venea lumea cu mâncare, era chiar prea multă și nu aveam unde o depozita, iar curentul a venit abia după trei săptămâni și am stat așa în mizerie, cu fetiță cu tot, că am vrut să o las la sora mea, dar nu a vrut.
A fost groaznic, iar acum, când plouă ne este frică”, este mărturia Anei Maria Erhan la un an de la dezastru.
- Troița dintre ape
Și nu a fost singurul miracol divin de la Broșteni din acea zi dureros de amintit.
Deși apele au acoperit aproape totul, pe proprietatea familiei Ginghină exista o troiță care a rămas neatinsă.
Ridicată de Rodica Ginghină, o femeie în vârstă de 83 de ani, născută pe vremea celui de Al Doilea Război Mondial, troița a fost dedicată unul dintre fiii care au murit într-un tragic accident.
”Am făcut troița când a murit băiatul și cred că a rămas în picioare pentru că a păzit-o Dumnezeu și sufletul copilului meu.
Am mulțumit lui Dumnezeu că nu a șters de pe fața pământului și troița. Troița asta a înconjurat lumea, a fost pozată și a văzut-o toată lumea, inclusiv în America.
A păzit-o Dumnezeu și a ținut-o în picioare și nu a atins-o cu nimic și i-a luat doar felinarul pentru lumânare.
E o mare minte, e mâna lui Dumnezeu și poate s-a rugat și băiatul de acolo de unde este el”, a spus printre lacrimi Rodica Ginghină.
- ”Noi trăim aici într-un colț de rai, nu sunt viscole, nu sunt puhoaie și ne păzește Dumnezeu, e Grădina Maicii Domnului”
Octogenara și-a amintit, ca și cum ar fi astăzi, seara zilei de 27 iulie 2025, una pe care nu o dorește nimănui.
”În acea zi de 27 iulie s-a înfundat podul (n.r. – peste pârâul Neagra) și s-au împărțit apele și noi nu am putut pleca, într-o parte era râul și apa, iar dincolo era apa și dealul și am rămas așa până a două zi dimineața.
Aici era livadă de pomi și flori și dimineața erau doar butuci și casele pline cu apă.
Am fost evacuată cu elicopterul de la etaj, iar vecinii mei de pe acoperiș. A fost o durere mare de tot.
Tatăl meu a trăit 95 de ani și nu l-am auzit vreodată ca aici să fi fost probleme.
Pe acest râu s-a plutărit, au fost haituri și nu au fost niciodată inundații, iar tatăl meu spunea așa: <Noi trăim aici într-un colț de rai, nu sunt viscole, nu sunt puhoaie și ne păzește Dumnezeu, e Grădina Maicii Domnului>”.
Sper să mor și să nu mai aud de asemenea puhoaie”, a încheiat Rodica Ginghină.
