Echipa masculină de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava se regăsește între cele 12 formații care participă la ediția 2026 a Jocurilor Europene Universitare, competiție care se va desfășura în perioada 27 iulie – 1 august, la Salerno (Italia).
Vicecampioană europeană universitară en-titre, Suceava face parte din Grupa B, unde va întâlni Universitatea de Științe Aplicate din Zagreb (Croația), marți, 28 iulie, de la ora 11:00 (ora României), și Institutul Elvețian de Tehnologie din Zurich (Elveția), miercuri, 29 iulie, tot de la ora 11:00 (ora României). Partidele se vor disputa în sala „Pala Palumbo” din Salerno. Primele două clasate din grupă se vor califica în sferturile de finală.
Componența celorlalte grupe se prezintă astfel:
Grupa A: Universitatea din Salerno (Italia), Universitatea din Oslo (Norvegia), Universitatea din Duisburg-Essen (Germania).
Grupa C: Universitatea Tehnică din Dresda (Germania), Universitatea din Alicante (Spania), Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (Norvegia).
Grupa D: Universitatea din Minho (Portugalia), Universitatea din Zagreb (Croația), Universitatea din Ljubljana (Slovenia).
Lotul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru Jocurile Europene Universitare este alcătuit din Dragoș Podovei, Răzvan Rîpă, Botond Balazs, Alexandru Bologa, Andrei Bruj, Codrin Dascălu, Sorin Grigore, Teodor Ilucă, Bogdan Niculaie, Codrin Radu, Bogdan Doboșeru, Eduard Rusu, Emanuel Șerban și Cătălin Zarițchi. Staff-ul tehnic este format din Iulian Andrei (șef delegație), Răzvan Gavriloaia (antrenor principal), Bogdan Șoldănescu (antrenor secund) și George Morari (kinetoterapeut).
Toate meciurile vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube European Universities Games 2026.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava are în palmares patru titluri continentale, cucerite în 2017 (Malaga, Spania), 2022 (Lodz, Polonia), 2023 (Podgorica, Muntenegru) și 2024 (Debrecen, Ungaria). La ediția din 2025, desfășurată la Covilha (Portugalia), formația suceveană a obținut argintul.
Pe durata competiției din Italia, delegația suceveană beneficiază și de sprijinul fostului jucător și antrenor al CSU Suceava, Adrian Chiruț, în prezent antrenor al formației feminine de handbal Jomi Salerno, alături de care a câștigat Cupa Italiei și a devenit vicecampion al Italiei în sezonul precedent.






