De Ziua Mondială a Sănătății

Spitalul de Urgență Suceava, decorat de președintele României cu ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler

Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, decretul de decorare a opt instituții din domeniul medical, printre care se numără și Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. În afară de spitalele municipale din Moinești și Orșova, toate celelalte instituții medicale decorate sunt spitale universitare, potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale, din data de 7 aprilie a.c..
Spitalului de Urgență Suceava i-a fost conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru importanta activitate de asistență medicală, precum și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical”.
Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, că se simte „deosebit de onorat” de acordarea acestei distincții instituției medicale pe care o conduce. Delegația care va participa la ceremonia de decorare, care va avea loc marți, 16 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, va fi formată din cinci persoane, doctori din spital care s-au remarcat prin performanța actului medical.
Pe lista scurtă a instituțiilor medicale decorate ieri mai sunt: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca – Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer; Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Bacău -Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Comandor; Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Institutul Clinic Fundeni București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, Spitalul Municipal Orșova – Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.

Recomandări

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Posturi de medici ocupate cu note de top și zeci de locuri libere pentru asistenți, infirmiere și brancardieri, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava