Peste 2.000 de angajați din sistemul sanitar din județul Suceava vor participa luni, 20 iulie 2026, între orele 9:00 și 11:00, la greva de avertisment organizată la nivel național de Federația Sanitas din România. Acțiunea de protest va avea loc în toate cele nouă spitale publice din județ, precum și la Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) „Carmen Sylva” Broșteni.
Președintele Uniunii Sindicale Județene Sanitas Suceava, Romică Balan, a declarat că organizația județeană susține în totalitate protestul declanșat de Federația Sanitas, la care vor participa angajați din toate instituțiile medicale cheie.
Romică Balan a spus că peste 2.000 de salariați au semnat pentru participarea la grevă, dintre care aproximativ 1.200 sunt membri activi ai sindicatului SANITAS, iar alți 800 sunt angajați nemembri care s-au alăturat în mod oficial și solidar acțiunii de protest.
În intervalul orar 9:00–11:00, activitatea curentă din unitățile sanitare va fi întreruptă, însă va fi asigurată cel puțin o treime din activitate, conform prevederilor legale. Totodată, vor fi preluate toate urgențele medicale majore, iar îngrijirea pacienților cu grad ridicat de dependență, a copiilor și a persoanelor vârstnice va fi asigurată pe întreaga durată a protestului.
„Trebuie să precizăm clar că această grevă nu este împotriva pacienților noștri. Din contră, luptăm pentru ca sistemul sanitar din România să fie performant și capabil să răspundă tuturor celor cu probleme de sănătate. Pentru asta, este vital ca profesioniștii din domeniul medical să fie motivați să rămână în sistemul public. Deficitul de personal, deja critic la această dată, se va accentua grav în perioada următoare prin părăsirea sistemului de către cei care nu mai găsesc nicio motivație salarială”, a declarat Romică Balan.
Liderul sindical a subliniat că protestul urmărește atragerea atenției autorităților asupra situației din sistemul public de sănătate și asupra necesității adoptării unor măsuri urgente pentru păstrarea personalului medical în unitățile sanitare.
El a mai adăugat că Uniunea Sindicală Județeană Sanitas Suceava cere Guvernului să trateze cu maximă responsabilitate revendicările naționale pentru a opri degradarea sistemului public de sănătate.






