La un pas de moarte

Șofer scos de pompieri dintr-o mașină care era cât pe ce să cadă într-o râpă

Un șofer din municipiul Câmpulung Moldovenesc era cât pe ce să cadă cu mașina într-o râpă adâncă de 10-15 metri, după ce a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile.
Luni, în jurul orei 23:30, pompierii câmpulungeni au fost solicitați prin «112» să intervină pentru salvarea unei persoane (Vasile L., în vârstă de 47 de ani), aflată într-un autoturism Skoda care se afla chiar la marginea unei râpe de pe raza comunei Vatra Moldoviței, pericolul ca mașina să se prăbușească fiind foarte mare.
Pentru a-și salva mașina, șoferul a rămas în autoturism, cu pedala de frână apăsată la maxim. Pompierii au adus un TAF cu ajutorul căruia au stabilizat mașina, după care l-au scos pe Vasile L. din autoturism, intervenția durând până aproape de ora 2:00.
Polițiștii din comună au stabilit că autoturismul Skoda a ajuns la marginea râpei din cauza șoferului care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate