Un bărbat în vârstă de 43 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs vineri noapte, pe strada Ion Creangă din municipiul Fălticeni. Bărbatul conducea un autoturism Toyota, era singur în mașină iar accidentul a avut în mod cert în prim plan viteza.
Accidentul s-a produs în jurul orei 0.30 din noapte.
În urma unui apel la 112 s-a anunțat că un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, pe care l-a rupt.
Pompierii militari au intervenit cu mijloacele de descarcerare deoarece șoferul era captiv în mașină.
Bărbatul de la volan a fost extras în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale. Din păcate, acesta era în stare mult prea agravă iar la ora 2.10 din noapte a fost declarat decesul acestuia, la Spitalul municipal Fălticeni.
Din cercetările polițiștilor rezultă că bărbatul în vârstă de 43 de ani, din Fălticeni, în timp ce conducea auto marca Toyota, aflându-se singur in autoturism, pe strada Ion Creangă, pe raza municipiului Fălticeni, direcția Rădășeni către Piața Mihai Sadoveanu, după o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp de beton aflat pe partea dreaptă, privind direcția sa de deplasare.
După cum se vede și în imagini, impactul a fost extrem de puternic.
Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și au dispus efectuarea necropsiei.








