Amintiri

Peste 200 de oameni la o comemorare, la Bezid în județul Mureș

Peste 200 de oameni la o comemorare, la Bezid în județul Mureș
Peste 200 de oameni la o comemorare, la Bezid în județul Mureș

Peste 200 de oameni s-au strâns, sâmbătă, lângă lacul Bezid din județul Mureș, pentru a comemora 17 ani de la momentul în care întreaga localitate a fost distrusă.
În 1989, Nicolae Ceaușescu a decis ca în Mureș să fie construit un lac de acumulare. Peste 600 de case au fost atunci distruse, iar oamenii au fost trimiși în alte zone. Mulți dintre ei și-au părăsit casele în ultimul moment, iar acestea nu au mai fost demolate, ci pur și simplu inundate. De atunci, foștii localnici ai Bezidului se întorc în Mureș pentru a-și aminti de casele și de viața lor.
Sâmbătă, ei au participat la o slujbă oficiată de un preot romano- catolic, s-au rugat împreună și au depănat amintiri.
„Eu avem deja aproape 70 de ani când a fost acoperit satul de apă. Îmi amintesc că oamenii plângeau și nu vroiau să plece. Dar n-am avut ce să facem. Am mers fiecare pe unde a apucat. Ne întâlnim acum doar o dată pe an”, a declarat unul dintre participanți.
Și acum din lac mai răsar copaci. Singura construcție ce a ieșit din ape este o biserică romano- catolică (foto).

Recomandări

Mihai Dimian: Când copilul meu a început pregătitoarea erau 20 de elevi în clasă, după o săptămână erau 32. Părinții vin din jurul Sucevei din vile foarte frumoase, de unde au plecat au lăsat 16 în clasă

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV