Condamnări

Pedepse grele, care însumează 47 de ani de închisoare, pentru membrii unei grupări care a sustras peste 300.000 de euro din conturi bancare

Capul grupării a primit pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare. Foto: www.bihon.ro
Capul grupării a primit pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare. Foto: www.bihon.ro

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv acum două zile într-un mare dosar de crimă organizată în care au fost judecați 18 inculpați, majoritatea din Suceava, trimiși în judecată pentru fraude bancare în urma cărora unii dintre membri au pus mâna pe o adevărată avere. Șapte dintre membrii grupării au primit condamnări grele, cu executare, care însumează 47 de ani de închisoare.
Din ancheta derulată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, care au trimis dosarul în instanță în 2011, a rezultat că membrii rețelei au pus mâna pe o întreagă avere: aproape 250.000 de euro, 70.000 de dolari SUA și peste un miliard de lei vechi.
Cum acționa gruparea
Rețeaua, a rezultat din anchetă, a acționat prin intermediul unui angajat al unei bănci sucevene, condamnat în dosar, care a facilitat accesarea neautorizată a sistemelor informatice, atât pentru obținerea datelor de identificare a unor conturi bancare, cât și în scopul efectuării unor transferuri neautorizate de numerar.
În locul titularilor conturilor păgubite, la bancă s-au prezentat membri ai grupării, care au ajuns să aibă acces la conturi, după ce s-au folosit de acte de identitate falsificate și s-au dat drept clienți ai bănci, persoane ale căror date au fost „furate” din baza de date a unității bancare de angajatul corupt. Aceiași indivizi au racolat oameni fără adăpost ori persoane cu venituri modeste din municipiul Suceava, le-au pus să facă credite cu acte falsificate și le-au folosit în comiterea întregului lanț de escrocherii.
Între 5 și 10 ani de închisoare pentru capii grupării
Cea mai grea pedeapsă o are de executat Ovidiu Stelian Năstase, din Mitocu Dragomirnei, care a fost condamnat la 10 ani de închisoare, el fiind considerat de anchetatori capul grupării. Năstase se poate considera totuși norocos, prima instanță, Tribunalul Bacău, condamnându-l la 15 ani de închisoare.
Un alt inculpat, Roman Cezar Negriuc, tot din Ipotești, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, în timp ce Adrian Pîslaru, din Suceava, are de executat 8 ani de închisoare.
Gheorghiță Pîțîliga, din Neamț, Gabriela Lăpușneanu, din Suceava, și Gheorghe Gavril, din Șcheia, au de executat câte cinci ani de închisoare, în timp ce Constantin Robu, din Suceava, a fost condamnat la 7 ani de închisoare.
Doi dintre inculpați, Gheorghe Gavril, în vârstă de 55 de ani, și Adrian Pîslaru, în vârstă de 31 de ani, cel care era angajatul băncii și a deschis drumul infracțional al membrilor grupării, au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava încă de miercuri seară.
Majoritatea celorlalți inculpați au fost și ei găsiți vinovați de judecători, însă, având un rol mai puțin important în grupare, au primit pedepse de 1-3 ani de închisoare, care au fost suspendate condiționat.
Instanța care s-a pronunțat în acest dosar a luat act de faptul că o parte din prejudiciu a fost recuperat.

Recomandări

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri