Elevă de liceu arestată pentru trafic de droguri, afacere preluată de la iubitul său, și el după gratii



Elevă de liceu arestată pentru trafic de droguri, afacere preluată de la iubitul său, și el după gratii
Elevă de liceu arestată pentru trafic de droguri, afacere preluată de la iubitul său, și el după gratii

Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au fost nevoiți să solicite noi mandate de arestare într-un dosar de trafic de droguri de la Siret, pentru că în această mică localitate de frontieră au fost depistate mai multe grupări care făceau trafic cu droguri de risc și de mare risc.

Din păcate, inclusiv mulți dintre cei implicați ca dealeri de droguri sunt elevi, condiții în care este evident că și consumatorii, clienții, sunt tot în majoritate elevi.

Atrage atenția că procurorii au solicitat, iar Tribunalul Suceava a admis, vineri, 29 mai, mandat de arestare pentru o tânără din Siret care abia a împlinit 18 ani, fiind elevă.

Denisa A. a primit mandat de arestare preventivă după ce s-au adunat date și indicii clare că a preluat traficul de droguri pe care îl făcea iubitul său, arestat din luna februarie a acestui an.

O parte din fapte au fost comise când tânăra era încă minoră. Ea a împlinit 18 ani în luna martie a acestui an.

  • Cine este Răzvan Sterciuc, iubitul elevei, arestat de câteva luni

Iubitul fetei, arestat acum, este Răzvan Sterciuc, care are deja și o condamnare pentru trafic de droguri.

Din probele administrate a reieșit faptul că, pe parcursul lunii februarie 2026, inculpatul Răzvan Sterciuc, aflat sub măsura controlului, a procurat, deținut și vândut 3 CMC, un drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu suma de 4.500 de lei.

În locuința inculpatului au fost găsite și ridicate un grinder, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

Pe 11 februarie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului, Răzvan Sterciuc, pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul figurează cu o condamnare de 6 ani de închisoare într-un dosar major pe linie de trafic internațional de droguri de risc, canabis în cantități mari adus din Spania, la Suceava, și apoi distribuit prin mai multe județe din țară.

El a fost condamnat de Tribunalul Suceava, dosarul fiind acum în faza de apel.

Răzvan Sterciuc, în vârstă de 27 de ani, adunase în jurul său un grup de tineri de 16-17 ani, consumatori, din care însă o parte deveniseră și traficanți.

printre ei, și cea care a devenit iubita sa și care atunci avea 17 ani,.

Traficul s-ar fi făcut atât cu un drog de mare risc (3 CMC), cât și cu substanțe psihoactive.

  • Trafic cu drogurile iubitului și amenințări transmise de la acesta către alți elevi

Datele de anchetă ale structurilor Antidrog au arătat că membrii grupării și-au continuat activitatea și după reținerea și arestarea lui Sterciuc.

Traficantul a ținut în mod constant legătura telefonic cu iubita sa, Denisa A., care, rezultă din cercetări, și-a însușit calitatea de lider și care a continuat să efectueze diverse activități de transport, deținere, distribuire a cantității de droguri de mare risc procurată anterior de Sterciuc Răzvan, cantitate care nu fusese vândută și nici identificată cu ocazia efectuării primelor percheziții domiciliare.

Este vorba de o cantitate de aproximativ 677 de grame de drog de mare risc, așadar nu de un trafic mărunt.

Tânăra ar fi a reușit să-și manipuleze prietenii elevi, cei mai mulți încă minori, să vândă drogurile și substanțele psihoactive, oferindu-le în schimb substanțe spre consum sau sume modice.

Cel puțin la fel de grav, o parte din persoanele audiate au declarat că se simțeau amenințate, deși liderul grupării era arestat. Amenințările acestuia veneau însă prin intermediul iubitei sale.

Un tânăr a fost amenințat explicit că mai multe persoane vor intra peste el în casă și peste bunica lui dacă nu va returna o sumă de bani, iar o altă minoră, și ea inculpată în dosar, a declarat că este amenințară aproape zilnic de iubita lui Sterciuc.

Pe acest fond s-a ajuns ca inculpata Denisa A. să fie reținută în arest și arestată 30 de zile de Tribunalul Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic național de droguri de mare risc (2 fapte) și trafic cu produse cu efecte psihoactive (2 fapte).

Mandatul a fost pus în executare, dar poate fi contestat la Curtea de Apel Suceava.

Inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință judecătorească definitivă.



Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Mandat de arestare 30 de zile pentru un medic anestezist acuzat de deținere de droguri de mare risc și de delapidare cu substanțe periculoase