Un bărbat din municipiul Suceava, judecat pentru ucidere din culpă, după un accident mortal pe care l-a provocat la Milișăuți, cu un grad de vină de 100%, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți, prima instanță care l-a judecat, la 2 ani de închisoare.
Magistrații au stabilit totuși ca pedeapsa să fie suspendată, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Inculpatul ar urma așadar să nu execute pedeapsa, dacă sentința va rămâne în această formă și dacă va respecta obligațiile și restricțiile care îi sunt impuse.
Pe 15 martie 2023, în jurul orei 19.20, Romulus Martin, în vârstă de 53 de ani atunci, din municipiul Suceava, conducea un autoturism Mercedes Benz pe DN 2H, în interiorul localității Milișăuți, având direcția de deplasare dinspre Rădăuți către Suceava.
În momentul în care a ajuns în apropierea pasajului CFR din localitatea Milișăuți Gară, bărbatul a inițiat efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism și a unui utilaj agricol, a pătruns și circulat pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism VW, condus de Ileana Munteanu, de 49 de ani, din municipiul Rădăuți, care circula regulamentar dinspre municipiul Suceava.
Din păcate, în urma impactului a rezultat decesul femeii care conducea regulamentar și vătămarea corporală a conducătorului autoturismului Mercedes Benz, cel judecat acum pentru ucidere din culpă.
Este genul de accident în care este greu de spus care este pedeapsa corectă, cu suspendare sau cu executare, inculpatul având vină 100% pentru accident, după o depășire forțată și inconștientă, însă fără a exista intenție sau circumstanțe agravante – consum de alcool, droguri, conducere fără permis sau altele.
Dacă se va face apel, dosarul se va judeca în faza sa finală la Curtea de Apel Suceava.
Judecătorii de la Rădăuți i-au impus inculpatului ca pe perioada termenului de încercare să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității.
Instanța a mai stabilit și daune mari de achitat de asigurator, pentru inculpat, pentru membri ai familiei femeii decedate în accident.
De exemplu, mama femeii decedate ar avea de primit 30.000 de euro, daune morale, însă nici latura civilă nu este definitivă.






