Un dosar pe linie de trafic de droguri, inclusiv droguri de mare risc, instrumentat de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, șochează prin faptul că au ajuns să fie trimiși în judecată, pentru trafic, și elevi de liceu de la Siret. S-a ajuns inclusiv la arestări și nu este prima dată când în mica localitate de frontieră Siret apar minori anchetați pentru trafic de droguri.
În aceste condiții este evident că și consumatorii, clienții, sunt tot în majoritate elevi.
Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au fost nevoiți să solicite noi mandate de arestare în dosarul în care dealerul principal este arestat din luna februarie a acestui.
Tribunalul Suceava a admis, vineri, 29 mai, mandat de arestare pentru o tânără din Siret care abia a împlinit 18 ani, fiind elevă.
Denisa A. a primit mandat de arestare preventivă după ce s-au adunat date și indicii clare că a preluat traficul de droguri pe care îl făcea iubitul său, arestat din luna februarie a acestui an.
O parte din fapte au fost comise când tânăra era încă minoră. Ea a împlinit 18 ani în luna martie a acestui an.
În același dosar mai sunt trimiși în judecată, pentru trafic de droguri ori pentru complicitate, un tânăr în vârstă de 17 ani și o tânără de 16 ani.
- Cine este Răzvan Sterciuc, iubitul elevei, arestat de câteva luni
Iubitul fetei, arestat acum, este Răzvan Sterciuc, care are deja și o condamnare pentru trafic de droguri.
Din probele administrate a reieșit faptul că, pe parcursul lunii februarie 2026, inculpatul Răzvan Sterciuc, aflat sub măsura controlului, a procurat, deținut și vândut 3 CMC, un drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu suma de 4.500 de lei.
În locuința inculpatului au fost găsite și ridicate un grinder, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
Pe 11 februarie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului, Răzvan Sterciuc, pentru o perioadă de 30 de zile.
Tânărul figurează cu o condamnare de 6 ani de închisoare într-un dosar major pe linie de trafic internațional de droguri de risc, canabis în cantități mari adus din Spania, la Suceava, și apoi distribuit prin mai multe județe din țară.
El a fost condamnat de Tribunalul Suceava, dosarul fiind acum în faza de apel.
Răzvan Sterciuc, în vârstă de 27 de ani, adunase în jurul său un grup de tineri de 16-17 ani, consumatori, din care însă o parte deveniseră și traficanți.
printre ei, și cea care a devenit iubita sa și care atunci avea 17 ani.
Traficul s-ar fi făcut atât cu un drog de mare risc (3 CMC), cât și cu substanțe psihoactive.
- Trafic cu drogurile iubitului și amenințări transmise de la acesta către alți elevi
Datele de anchetă ale structurilor Antidrog au arătat că membrii grupării și-au continuat activitatea și după reținerea și arestarea lui Sterciuc.
Traficantul a ținut în mod constant legătura telefonic cu iubita sa, Denisa A., care, rezultă din cercetări, și-a însușit calitatea de lider și care a continuat să efectueze diverse activități de transport, deținere, distribuire a cantității de droguri de mare risc procurată anterior de Sterciuc Răzvan, cantitate care nu fusese vândută și nici identificată cu ocazia efectuării primelor percheziții domiciliare.
Este vorba de o cantitate de aproximativ 677 de grame de drog de mare risc, așadar nu de un trafic mărunt.
Tânăra ar fi reușit să-și manipuleze prietenii elevi, cei mai mulți încă minori, să vândă drogurile și substanțele psihoactive, oferindu-le în schimb substanțe spre consum sau sume modice.
Cel puțin la fel de grav este faptul că o parte din persoanele audiate au declarat că se simțeau amenințate, deși liderul grupării era arestat. Amenințările acestuia veneau însă prin intermediul iubitei sale.
Un tânăr a fost amenințat explicit că mai multe persoane vor intra peste el în casă și peste bunica lui dacă nu va returna o sumă de bani, iar o altă minoră, și ea inculpată în dosar, a declarat că este amenințată aproape zilnic de iubita lui Sterciuc.
Pe acest fond s-a ajuns ca inculpata Denisa A. să fie reținută în arest și arestată 30 de zile de Tribunalul Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic național de droguri de mare risc (2 fapte) și trafic cu produse cu efecte psihoactive (2 fapte).
Mandatul a fost pus în executare, dar poate fi contestat la Curtea de Apel Suceava.
Inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință judecătorească definitivă.
- Elev de 17 ani, acuzat de trafic intens de droguri, cu cristale și cu etnobotanice
Din informațiile noastre, procurorii vor mai solicita încă un mandat de arestare în acest dosar.
Trimiși în judecată în acest dosar sunt Răzvan Sterciuc și iubita sa în vârstă de 18 ani, despre care am detaliat mai sus, dar și un alt tânăr în vârstă de 17 ani și o fată de 16 ani, toți din Siret.
Băiatul de 17 ani, de exemplu, are de răspuns în instanță pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic național de droguri de mare risc, plus trafic de etnobotanice.
Aceste este acuzat că a aderat la gruparea lui Sterciuc, iar la indicațiile acestuia a preluat cantitatea de aproximativ 677 grame droguri de mare risc procurată anterior de acesta, a transportat-o împreună cu Denisa A., și a depozitat-o până la finalul lunii februarie 2026, perioadă în care a preluat o parte din acea cantitate de droguri în scopul comercializării.
Tânărul este acuzat că a vândut droguri de tip cristal și a comis alte cel puțin zece acte de vânzare de etnobotanice.
El este pus sub control judiciar în acest dosar și există date că, deși a colaborat cu anchetatorii, pe de altă parte a continuat să mai vândă substanțe.
- A patra inculpată din dosar are 16 ani, iar din locuința ei se vindeau droguri
Șochează că a patra inculpată trimisă în judecată în acest dosar are doar 16 ani și a permis ca în locuința sa să fie depozitate droguri de mare risc, care apoi au fost vândute în cantități mai mici, clienților, majoritatea tot elevi.
Ea va fi judecată pentru complicitate la trafic național de droguri de mare risc, dar și pentru constituire de grup infracțional organizat.
Inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință judecătorească definitivă.






