Școală

O săptămână de vacanță pentru elevii suceveni

De astăzi și până marți, 25 aprilie, elevii de clasele I-XII sunt în vacanța de Paște. Dacă anul trecut, pentru sărbătorirea Paștelui, elevii nu au avut vacanță, și au avut doar câteva zile libere, Ministerul Educației și Cercetării a modificat calendarul și structura anului școlar, și a programat în această perioadă o vacanță intersemestrială. Este ultima vacanță din acest an școlar, întrucât elevii vor merge la școală până pe 16 iunie, când se va închide anul. Mai devreme, adică pe 9 iunie, vor termina cursurile anului școlar doar elevii din clasa a opta, care trebuie să se pregătească pentru testele naționale. Chiar dacă intră în vacanță și timp de o săptămână vor să uite de școală și de lecții, elevii de a opta pot consulta pe Internet „Ghidul admiterii computerizate”, lansat de câteva zile de Ministerul Educației și cercetării, ghid unde fiecare inspectorat școlar din țară trebuie să posteze oferta educațională pentru anul viitor. Documentul poate fi găsit la http://admitere.edu.ro și îi învață pe adolescenți care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgă pentru a fi repartizați la liceul favorit.

Recomandări

Elevi suceveni, în lotul reprezentativ al României la Olimpiada de Creativitate Științifică. Pregătirea lotului a avut loc la USV

Activitățile de pregătire a lotului național al Olimpiadei de Creativitate Științifică s-au desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava
Activitățile de pregătire a lotului național al Olimpiadei de Creativitate Științifică s-au desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Patru școli de vară, încheiate cu o tabără de leadership și implicare civică, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți

Andra Elena Tanasă, șefa de promoție de la Colegiul Militar: „Titlul de șef de promoție nu este doar o distincție, ci o poveste scrisă în timp, cu răbdare și determinare”