La Salcea

Mașini parcate în curțile proprietarilor, luate la rând de hoți

Trei autoturisme parcate în curțile unor case de pe raza orașului Salcea au fost încercate de hoți în noaptea de miercuri spre joi, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Gicu R., în vârstă de 55 de ani, a reclamat că mașina sa era parcată în curte, neasiguratăm, iar din interiorul autoturismului i-au dispărut un aparat foto și 300 de lei.
Costel P., de 42 de ani, a depus și el plângere la poliție, susținând că i-au fost furați 200 de lei din torpedo.
La poliție s-a prezentat și Romică B., de 61 de ani, care a declarat că în noaptea respectivă, hoții au sărit poarta în curtea locuinței sale, însă nu au reușit să fure nimic din mașina care se afla parcată în curte.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști
Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis