O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Un autoturism în care se aflau o femeie în vârstă de 40 de ani și un adolescent în vârstă de 17 ani, fiul ei, s-a răsturnat, joi seară, în albia pârâului Dobra, în satul Molid, comuna Vama.

Mașina a căzut de la o diferență de nivel mare, pompierii militari de la Câmpulung Moldovenesc intervenind de urgență la fața locului. Din fericire, femeia și minorul au scăpat relativ ușor din această cumpănă.

Cercetările ulterioare ale polițiștilor au dus la descoperirea unei stări de fapt care poate lua o turnură penală.

Din cercetări a rezultat că membrii familiei, soț și soție, împreună cu doi copii minori, s-au deplasat, joi, în vizită la părinți în zona Dobra, în comuna Vama, cu autoturismul marca Skoda, acesta fiind condus de către soț.

Ajunși însă la destinație, la un moment dat, femeia, în vârstă de 40 de ani, s-a urcat la volanul autoturismului, care era parcat pe marginea drumului, pentru a-l întoarce.

În autoturism era deja urcat și fiul ei în vârstă de 17 ani.

Conform cercetărilor poliției, în timp ce efectua manevra de întoarcere, femeia a încurcat pedala de ambreiaj cu cea de accelerație, a accelerat brusc, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat cu autoturismul în albia pârâului Dobra.

Mama și fiul au fost scoși din mașină de pompierii militari și predați echipajelor de la Ambulanță sosite la fața locului, fiind transportați la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.

Mama a fost diagnosticată cu traumatisme aparent ușoare, fiind transferată la Spitalul Județean Suceava pentru investigații suplimentare, iar băiatul a fost diagnosticat cu contuzie mâna dreaptă.

Femeia a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, dar, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că nu este posesoare a unui permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au luat legătura cu reprezentanții Primăriei Vama, pentru a li se raporta oficial dacă la poziția kilometrică a evenimentului sectorul respectiv este drum public.

Dacă este drum public, femeia va răspunde penal pentru conducere fără permis.

Asta contează mai puțin, partea cea mai importantă fiind că nu s-a produs o nenorocire și, sperăm, s-au tras și învățămintele necesare.

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu
O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Recomandări

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat