Prima ediție

Marșul absolvenților de la Universitatea din Suceava, urmat de un concert al trupei Voltaj, în luna mai

După modelul altor universități din țară, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) vrea să organizeze, în luna mai, Marșul absolvenților, o sărbătoare a tinereții, a bucuriei, un eveniment dedicat celor care încheie în acest an studiile de licență și de masterat.
Studenții ar urma să mărșăluiască de la Universitate până în zona centrală, pe esplanada Casei de Cultură, unde va avea loc și o festivitate de absolvire, urmată de un concert al trupei Voltaj.
Cele trei evenimente sunt programate pentru data de 8 mai.
Până în acest an, absolvenții fiecărei facultăți sau ai anumitor programe de studiu din cadrul Universității își organizau propria festivitate, acesta fiind primul eveniment care ar urma să reunească toți studenții și masteranzii unei promoții.
Potrivit reprezentanților USV, „încă se lucrează la partea de organizare, mai sunt suficient de multe lucruri de pus la punct. Pentru marș trebuie să obținem autorizație de la primărie, iar cât privește festivitatea, aceasta va avea loc pe esplanadă, unde vom monta o scenă. Probabil șefii de promoție vor avea câte un discurs, după care vor urca pe scenă trupa Univercity a USV și trupa Voltaj. Noi le vom asigura studenților tricouri personalizate, baloane. Lucrurile sunt în plan și urmează să fie stabilite în perioada imediat următoare”.
Pe lângă absolvenții celor nouă facultăți ale USV, la paradă sunt așteptați părinți, profesori, reprezentanți ai USV.
După evenimentele din luna mai, pentru tinerii care termină studiile urmează susținerea lucrării de licență, respectiv disertație.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Arthur Constantin Bărboi din Câmpulung este șef de promoție la Facultatea de Istorie a Universității București

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

Marșul Absolvenților USV a animat străzile orașului Suceava, în cadrul Festivității de Absolvire a Promoției 2026