Piața muncii

Formarea și motivarea angajaților în perioada de criză

În perioadele de criză, resursele umane din companii devin factorul cel mai important în remodelarea situațiilor. Ne referim aici la situațiile negative care afectează cursul firesc al algoritmilor financiari, dar care pot să dezvolte un efect pozitiv sau chiar să adâncească criza, în funcție de cum sunt gestionate de la nivel managerial.
Segmentele de conducere ale firmelor, trebuie să își dezvolte abilități din sfera negocierii și medierii conflictelor dintre angajați și conducere, și să învețe cum să facă un „diagnostic” rapid și corect asupra problemelor apărute la nivelul personalului angajat.
Satisfacția în muncă a angajaților reprezintă unul dintre obiectivele majore ale organizațiilor. Pe lângă randamentul productiv, se urmărește și ca oamenii să aibă un sentiment pozitiv față de muncă, să se bucure de considerație și să simtă stabilitate la locul de muncă.
Astfel, managerii care sunt interesați de aplicarea modalităților de motivare a personalului din subordine și de creșterea gradului de satisfacție profesională a acestora, specialiștii care lucrează în domeniul HR, cât și cei care se pregătesc pentru o cariera în această direcție, trebuie să urmărească formarea unor competențe necesare în: Evaluarea gradului de satisfacție a personalului; Creșterea satisfacției personalului; Fidelizarea personalului; Reducerea fluctuației de personal; păstrarea personalului valoros, calificat.
Managerii ar trebui să se focalizeze pe punerea în practică a acestor abilități la nivelul angajaților care își petrec o mare parte din viața lor la locul de muncă și la care, din această cauză, satisfacția devine un aspect foarte important al activității lor profesionale, ea având consecințe atât personale, cât și asupra organizației în care aceștia își desfășoară activitatea.
În această perioadă dificilă din punct de vedere financiar, firmele cu personal motivat corespunzător, bine și continuu pregătit în funcție de modificările pieței căreia se adresează, vor reuși să supraviețuiască și chiar să prospere.
Psiholog Mihai MOISOIU
Psihologia muncii – organizațională
Telefon 0753937223
www.nearyou.eu

Recomandări

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Rîmbu anunță planuri pentru transport gratuit sau facilități pentru pensionarii și salariații cu venituri mici

Fabiana Maria Isopescul, șefa de promoție de la Drept: „Muncă, perseverență și integritate, fără a pierde din vedere valorile care mă definesc”

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii