Vizită

Elev sucevean, în dialog cu ministrul Educației, despre planurile cadru de la liceu

Vizită la Ministerul Educației
Vizită la Ministerul Educației

Ștefan Ioniță, elev în clasa a X-a la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, alături de întreaga conducere a Consiliului Național al Elevilor (CNE), s-a întâlnit marți, 11 martie, cu ministrul Educației, prof. univ. dr. psih. Daniel David, pentru a discuta despre o serie de propuneri privind planurile cadru de la liceu.
Este prima vizită a noilor reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor (CNE), elevul sucevean fiind ales vicepreședinte al structurii la finele lunii februarie, în urma alegerilor.
„Discuțiile s-au concentrat inițial pe analiza CNE asupra planurilor cadru, analiză care susține demersul început, cu unele propuneri care au fost deja anunțate și de către ministru și care accentuează necesitatea de a continua demersul de reformare curriculară pe programe/conținut, manuale și trainingul actorilor principali în implementarea eficientă a noului demers curricular. De asemenea, au fost discutate alte aspecte relevante pentru elevi în cadrul ecosistemului de educație-cercetare”, au arătat reprezentanți ai Ministerului Educației.

Recomandări

30 de elevi au participat la Școala de vară „Educația Media”, organizată la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER