În Porto, soarele se reflectă altfel în plăcile de ceramică albastră de pe fațadele clădirilor. Orașul te primește cu o forfotă care, la prima vedere, te poate copleși: turiști grăbiți, străduțe înguste în Ribeira și briza sărată a Atlanticului care urcă spre gara São Bento. Am ajuns acolo pe 18 mai și am stat cinci zile, împreună cu colega mea, Daniela Iulia Moțoc, profesoară de religie, reprezentând Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” din Gura Humorului.
Nu am mers pentru frumusețea boemă a Portugaliei, ci pentru a înțelege o realitate care ne bate deja la ușă: inteligența artificială în sala de clasă.
Totul a prins contur datorită viziunii colegelor noastre, Simona Varvaroi și Mariana Gherghel, cele care au inițiat acest demers prin proiectul Erasmus + (nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000334099), finanțat din fonduri europene, derulat în școala noastră în perioada 2025-2028. Cursul „Teaching with AI: Tools and Techniques” ne-a scos din zona de confort. Am lăsat deoparte definițiile din manuale și am trecut la treabă. Întrebarea nu mai este dacă elevii noștri folosesc aceste tehnologii (o fac deja, în fiecare zi), ci cum îi învățăm să o facă responsabil, cu discernământ.
De multe ori, când vorbim despre inteligența artificială (AI), ne imaginăm roboți care înlocuiesc oamenii. Realitatea de la curs a fost mult mai pământeană. Am testat, am greșit, am șters și am luat-o de la capăt. Exact așa cum fac elevii noștri când descoperă ceva nou.
Am văzut cum ChatGPT sau Gemini pot deveni asistenți care ne ajută să creăm exerciții diferite pentru fiecare copil în parte, în funcție de nivelul și capacitatea lui. Am învățat să folosim Canva pentru a transforma o lecție aridă într-o poveste vizuală sau Gamma pentru a structura ideile rapid. Mi-a atras atenția Genially, o aplicație cu care poți construi un „escape room” educațional: elevii rezolvă ghicitori, caută indicii și colaborează pentru a „debloca” următoarea etapă a lecției. Învățarea devine, astfel, o aventură. Elevul, dintr-un simplu spectator, se transformă în personajul principal care caută, gândește și participă.
Oricât de spectaculoase ar fi aplicațiile, un lucru a rămas limpede: calculatorul nu poate înlocui conexiunea umană. Oricât de mult timp ne-ar economisi AI-ul la redactarea fișelor sau a planurilor de lecție, nicio platformă nu poate răspunde la întrebarea de ce un copil este trist într-o zi sau de ce altul are nevoie de o glumă înainte de a înțelege o relație sintactică sau o teoremă. Acolo intervine profesorul iar tehnologia are nevoie de suflet când ajunge în fața unui copil.
Am discutat mult despre etică și despre protecția datelor. Profesorul viitorului nu este cel care știe cele mai multe butoane, ci cel care știe de ce le apasă. Dacă un elev aduce un text generat de un program, ce evaluăm? Rezultatul sau procesul? Poate că e timpul să privim mai atent la cum a construit elevul ideea, la schițele lui, la argumentele pe care le aduce oral. Să evaluăm gândirea, nu doar fișierul final.
M-am întors la Gura Humorului cu o certitudine: inteligența artificială este un aliat, nu un stăpân. Ne poate dărui timp. Timp pe care să-l folosim pentru a fi mai prezenți lângă copiii noștri.
Pentru un viitor complex, soluția e simplă: elevii trebuie să cunoască regulile, să învețe să compare soluții și să nu lase tehnologia să gândească în locul lor. Profesorul stabilește cadrul, iar elevul își asumă responsabilitatea. La finalul zilei, întrebarea nu este „ce a scris programul?”, ci „ce ai înțeles tu din asta?”.
Inteligența artificială ne forțează să redevenim mai umani. Și asta e, probabil, cea mai importantă lecție pe care am adus-o cu mine de la Porto.
Prof. limba și literatura română Antoanela Pohoață,
Școala Gimnazială ,,Petru Comarnescu” Gura Humorului
