Dragoste și turnătorie

Ca s-o descriu pe Clara, cea mai faină colegă din facultate, trebuie să precizez că, pe atunci, sex-appeal-ul le prețuia pe fetele care te îndemnau să visezi. Prin urmare, Clara nu avea nici trăsăturile colțuroase ale lui Paris Hilton, nici fața de lighean a Salmei Hayek. Când își odihnea privirea pe noi, ne înmărmurea sângele. Finețea trăsăturilor ne trăgea mâna spre a-i mângâia fața, începând cu fruntea înaltă, privitoare de la balcon spre buzele-i plesnind de sânge. Clara era un factor meteorologic, și-s sigur că de aceea destinul o-mpinsese la facultatea de „Geografie-Biologie”. Avea, în plus, o exprimare aparte cu picioarele-i lungi, care-i asemăna mersul cu arta marilor dirijori. Eram topiți după ea. Să fi deținut doar jumătate din atributele sale, tot ar fi avut dreptul să fie distantă cu noi. Dar ea era din alt material. Se cupla cu unul din cinci curtezani, ca la o loterie a vizelor, unde câștiga unul din cinci. Toți studioșii de la „Geografie-Biologie” erau înscriși la loteria vizelor. Îi apreciam patriotismul; nici un studențaș de la altă facultate n-o interesa. Dacă învățai în districtul sentimental „Geografie-Biologie”, aveai șanse. Dacă nu, nu. Inima ei purta ochelari de cal.
Pe vremea aia, nu știam ce-i democrația, dar simțeam că ea întrupa democrația sentimentală. Se pricepea să asculte, fără vreun semn de plictiseală, iar postludiile aveau la ea valoare psihoterapuetică. Uneori, Clara mai refuza câte un macho înzorzonat, pentru ca, imediat, să poposească în brațele vreunei tentative de mascul. Iubirile ei durau cam o săptămână, dar ardeau literalmente. Petreceai un scurt concediu extragalactic pe „planeta Clara”, de unde coborai pe Pământ, ușurat de toate zbuciumele.
În studenție, norocosul care-i smulgea Clarei o întâlnire, îi mulțumea Cerului, dar mulțumea eronat. Fiindcă Securității, poliției secrete comuniste, ar fi trebuit să-i fi fost recunoscător. Mult mi-am muncit mintea ca să deslușesc misterioasele criterii după care Clara își alegea partenerii; ca să aflu apoi că ale Securității erau criteriile, căci Securitatea îi alegea iubiții. O făcea pe amorezata cu fiecare – semnându-se indescifrabil în așternut – pentru ca apoi să ne toarne pe toți, în catastifele poliției politice.
Ne asculta cu atenție oful, doar pentru a-și umple cu acuratețe notele informative. Ne abandona secați de vlagă, iar ea, fuguța, își așternea, pe hârtiuță, delațiunile calde: ce părere aveam despre linia partidului, cât de decadente ne erau lecturile, ce corespondență purtam cu Occidentul… Avea ochi doar pentru colegii de la „Geografie-Biologie”, fiindcă ăsta îi era perimetrul parcelat de instanțele superioare.
N-o privesc cu resentiment, deși o răutate masculină îmi dă ghes să mă întreb dacă s-a făcut cât o batoză. Într-un fel, ea le-a răzbunat pe toate femeile din lume, abuzate în viața de cuplu. Pentru că, acolo, la înfricoșătoarea Securitate, niciodată nu și-a turnat vreo surată; acest privilegiu rezervându-l doar bărbaților.
Atâta doar aș fi curios: să aflu cine-i ofițerul care a avut ideea, monstruoasă și genială, de a pune o fătucă de 20 de ani să îmbine dragostea cu delațiunea.