La ocazie

A reclamat că a fost băgată cu forța în portbagajul unei Dacii și violată

O minoră în vârstă de 15 ani din comuna Mușenița a reclamat la Poliție că a răpită, urcată într-o Dacie și violată. A.O. le-a povestit oamenilor legii că duminica trecută a fost atacată în plină stradă de mai mulți indivizi, legată de mâini și urcată în portbagajul unui autoturism Dacia. Minora le-a mai spus oamenilor legii că, la un moment dat, mașina s-a oprit, iar tânărul care s-a aflat la volan a vrut să o violeze. Din fericire, mai povestește minora, a reușit să scape fără să fie violată, țipetele ei speriindu-l pe agresor. Primele semne de întrebare în acest caz au apărut în momentul în care A.O. le-a povestit oamenilor legii că fapta s-a petrecut duminică, însă a reclamat fapta la Poliție abia după două zile. În cele din urmă, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, s-a stabilit că cele spuse de tânără nu se confirmă. A.O. va fi sancționată contravențional de polițiști, pentru că i-a pus pe drumuri.

Recomandări

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina