Bani furați din mașini

A lăsat geamul portierei întredeschis doi centimetri. Suficient pentru hoți



Aproape 1.100 de lei au fost furați în plină zi din mașina unei femei din Rădăuți, care a lăsat geamul portierei dreapta față întredeschis doi centimetri.
Păgubita, Adela D., în vârstă de 38 de ani, le-a spus polițiștilor că a parcat mașina în fața casei sale în jurul orei 16:30, iar o oră mai târziu a observat că i-au fost furați bani din portofelul care se afla în poșeta lăsată pe scaunul dreapta față al autoturismului.
După ce i-au golit portofelul de bani, hoții i l-au aruncat înapoi în mașină.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, hoțul a forțat geamul lăsat întredeschis, l-a coborât cu încă 6-7 centimetri, după care a băgat mâna pe geam și a luat portofelul.
Tot sâmbătă, și tot în plină zi, au fost furați bani și dintr-un autoturism parcat pe strada Stejarului din municipiul Suceava.
Furtul a fost comis între orele 15.30 -16.50, reclamându-se furtul sumei de 300 de lei ce se afla într-un portofel și a unui telefon mobil.
Polițiștii trimiși să verifice autoturismul au constatat că sistemul de închidere de la portierele acestuia nu prezintă urme de forțare.
„În ambele cazuri cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul poliției.



Recomandări

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor
Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor

Mihai Dimian: Când copilul meu a început pregătitoarea erau 20 de elevi în clasă, după o săptămână erau 32. Părinții vin din jurul Sucevei din vile foarte frumoase, de unde au plecat au lăsat 16 în clasă