Un recidivist din Șcheia, arestat după ce a amenințat un polițist care intervenea la un scandal

Un recidivist din Șcheia, arestat după ce a amenințat un polițist care intervenea la un scandal
Un recidivist din Șcheia, arestat după ce a amenințat un polițist care intervenea la un scandal

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Șcheia, cunoscut ca recidivist și implicat în altercații și scandaluri, a fost arestat preventiv, de această dată pentru ultraj.
Ilie Ioan Cuțitariu a ajuns să fie pus sub acuzare în acest caz după ce a intervenit într-un scandal care nu avea nici o legătură cu el.
Concret, pe 5 mai, în ziua de Paște, un echipaj de la Secția Rurală de Poliție Șcheia a intervenit în urma unui apel la 112, la un scandal din comunitatea romă. Era vorba despre o amenințare între doi tineri, iar în timp ce polițiștii făceau verificări a intervenit și Cuțitariu. Acesta a început să-i adreseze amenințări explicite mai ales unuia dintre polițiști, care anterior îl cercetase într-un dosar de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Polițistul și-a informat mai departe șefii și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, competent să ancheteze faptele de ultraj.
În continuarea cercetărilor, procurorii au constatat că sunt probe privind amenințarea polițistului, astfel că Ilie Ioan Cuțitariu a fost pus sub acuzare pentru ultraj.
Joi după-amiază, tânărul de 24 de ani a fost ridicat și reținut în arest, iar vineri procurorul de caz l-a prezentat în fața judecătorilor, cu propunere de arestare.
Judecătoria Suceava a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea lui Ilie Ioan Cuțitariu pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.

Recomandări

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat