La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat



Tiberius Vatamaniuc
Tiberius Vatamaniuc

După o anchetă care a durat mai bine de patru ani, așa-zisul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc, de 46 de ani, din Sucevița, a fost trimis în judecată pentru omor calificat.

Fapta, despre care ”Monitorul de Suceava” a scris pe larg la vremea respectivă, s-a produs în noaptea de 25 spre 26 aprilie 2022.

Este vorba de o urmărire în trafic, cu viteze foarte mari, între așa-zisul activist Tiberius Vatamaniuc, aflat la volanul unui Audi, și BMW-ul condus de Dionisie Rotar.

Mașina condusă de Rotar a părăsit asfaltul de pe DN 17A, iar după ce a rulat zeci de metri pe spațiul verde, s-a răsturnat în albia râului Sucevița.

Pasagerul de pe bancheta din dreapta, Adrian-Ilie Mihalescu, de 34 de ani, a murit pe loc, în timp ce șoferul, Dionisie Rotar, de 47 de ani, tot din Marginea, a murit după câteva săptămâni de agonie la spital.

La vremea respectivă nu s-a putut proba că Tiberius Vatamaniuc este responsabil de accidentul mortal, astfel încât a fost trimis în judecată doar pentru că a condus mașina sub influența băuturilor alcoolice.

BMW-ul distrus
BMW-ul distrus
  • Filmul unei urmăriri care a dus la decesul a două persoane

Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au adunat suficiente date, despre care spun că sunt concludente vizavi de probarea vinovăției lui Tiberius Vatamaniuc pentru infracțiunea de ”omor calificat”.

Inițial, părțile adverse s-au întâlnit la locuința lui Vatamaniuc, unde acesta a fost lovit în față, iar de aici până la tragedia care a urmat nu a mai fost decât un pas.

Vatamaniuc a pus mâna pe două macete, găsite ulterior în mașina cu care i-a urmărit pe cei doi oameni care au murit.

Cum Rotar și Mihalescu s-au urcat în BMW-ul cu care veniseră și au plecat, Vatamaniuc a plecat în urmărirea lor la volanul unui Audi.

După câțiva kilometri, Vatamaniuc a acroșat mașina fugarilor, iar aceștia au fost nevoiți să oprească.

Din BMW a coborât un martor, care a încercat să-l tempereze pe Vatamaniuc, moment speculat de Rotar și Mihalescu, care au fugit din nou.

Martorul a fost lăsat în drum, iar Vatamaniuc a plecat din nou în urmărirea adversarilor.

Filmările de pe camerele
Filmările de pe camerele

Pe tot parcursul urmăririi s-a circulat cu viteze de peste 160 de km/h, aspect confirmat de imaginile ridicate și analizate de pe camerele de supraveghere existente în trafic.

”S-a stabilit că inculpatul nu a păstrat o distanță de siguranță suficientă între autoturisme la deplasarea pe drumul public, acest lucru constituind un alt pericol potențial de producere a unui accident.

În momentul când s-au apropiat de un pod plasat peste un râu, într-o curbă la dreapta, autoturismul marca BMW avea viteza de 129-130 km/h, iar conducătorul auto (n.a. – Dionisie Rotar), aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu a putut păstra traiectoria curbei, autoturismul ajungând pe contrasens, a părăsit suprafața carosabilă prin partea stângă, a rulat 37,5 m pe spațiul verde, a acroșat un arbore pe care l-a scos din rădăcini, după care s-a răsturnat în albia râului.

În urma accidentului de circulație a rezultat avarierea în proporție de 100% a autoturismului marca BMW, decesul victimei (n.a. – Adrian-Ilie Mihalescu) și vătămarea corporală gravă a conducătorului auto (n.a. – Dionisie Rotar), acesta din urmă fiind transportat la o unitate spitalicească unde, din cauza traumatismelor suferite, a decedat la data de 28 mai 2022”, se arată într-un comunicat al procurorilor suceveni.

Mașina condusă de Tiberius Vatamaniuc
Mașina condusă de Tiberius Vatamaniuc
  • A acceptat posibilitatea suprimării vieții victimelor

”Fapta inculpatului, care, având asupra sa două macete cu scopul de a se răzbuna pe victimă, a condus autoturismul marca Audi, cu o viteză de peste 162 km/h având un comportament agresiv, respectiv circulând la o distanță cuprinsă între 9 m și 20 de m față de autoturismul marca BMW în care se aflau victimele, determinându-l astfel pe conducătorul autoturismului BMW să circule cu o viteză peste limita legală (viteză cuprinsă între 120-162 km/h), care a avut ca urmare directă producerea unei stări de pericol iminent, precum și producerea unui eveniment rutier soldat cu decesul ocupanților din autoturismul BMW, prin acțiunile sale prevăzând rezultatul faptei, neurmărindu-l, însă acceptând posibilitatea suprimării vieții victimelor, rezultat care s-a și produs în final, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat”, au mai arătat anchetatorii.

Aceștia au mai precizat că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de Procedură Penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

  • Vatamaniuc, fugar din 2023, a mai stat la închisoare pentru tentativă de omor

Tiberius Vatamaniuc este fugar de trei ani, iar cel mai probabil se află pe teritoriul Germaniei. Pe numele acestuia există un mandat de executare pentru o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare.

Vatamaniuc a mai fost condamnat pentru tentativă de omor și a primit 7 ani și 6 luni de închisoare, sentința rămânând definitivă în martie 2013.
Faptele s-au petrecut în noaptea de 12 spre 13 august 2011, în incinta Clubului River din Rădăuți. Conform anchetei procurorilor, Vatamaniuc a încercat să-l lovească în cap cu o sabie, cu o lamă de 68 de cm lungime, pe un tânăr din Volovăț, acesta din urmă scăpând după ce a reușit să pareze cu mâna lovitura. El a fost tăiat adânc în zona cotului, iar pentru îngrijiri medicale a avut nevoie de o perioadă de 56-58 de zile.

Conform rechizitoriului de trimitere în judecată, autorul a acționat după un conflict spontan cu victima, pe fondul consumului de alcool. A intrat cu sabia în club și s-a îndreptat spre victimă, lovind-o fără ezitare.
Ieșit din local, Vatamaniuc s-a urcat într-o mașină de teren (un Mitsubishi Pajero) și a intrat cu autoturismul pe terasa localului, provocând pagube mari, dar și foarte multă panică printre zecile de clienți martori la nebunia din acea seară.

Pe lângă tentativă de omor, el a fost judecat și pentru ultraj contra bunelor moravuri și pentru port fără drept de armă albă.

Eliberat condiționat după această faptă, Vatamaniuc nu a rezistat prea mult în libertate.

În octombrie 2018, bărbatul a făcut un scandal monstru la Spitalul Municipal Rădăuți, tulburând ordinea și liniștea publică. Furia acestuia s-a declanșat mai ales când a dat cu ochii de un polițist pe care îl cunoștea de mai multă vreme.
Pentru aceste fapte Vatamaniuc a primit 1 an și 4 luni de închisoare.



Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază