„Școala” hoților

Un puști de 17 ani a spart 10 mașini în două nopți

Un adolescent în vârstă de 17 ani este acuzat de polițiștii municipiului Vatra Dornei de spargerea a nu mai puțin de 10 autoturisme, fapte comise în numai două nopți.
Duminică dimineață, la sediul Poliției Vatra Dornei s-au prezentat mai mulți cetățeni care au reclamat că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute le-au spart autoturismele. Dintre cei șase reclamanți, doar unul singur a spus că din mașină i-a dispărut un radiocasetofon, restul declarând că nu le-au fost sustrase bunuri din autoturisme. În noaptea următoare (duminică spre luni), polițiștii au reușit să rețină un minor suspect. Până a ajunge pe mâna oamenilor legii, însă, Ionuț U., 17 ani, din Vaslui, a mai spart alte patru mașini, din care a furat două radiocasetofoane. De altfel, în momentul în care a fost prins de polițiști, minorul avea asupra sa, într-o plasă, cele două aparate. Luat la întrebări de oamenii legii, adolescentul, care provine dintr-o familie dezorganizată, a mărturisit că fură pentru a avea bani de mâncare.

Recomandări

Mobilizare pentru salvarea unui tânăr care se răsturnase cu mașina pe un drum montan, neaccesibil Ambulanței

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor