Proiect

Terenurile din Moara vor fi intabulate gratuit

Terenurile din comuna Moara vor fi intabulate gratuit, în urma aprobării unui proiect al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că Moara este prima comună în care se implementează „cadastrul gratuit”, acest lucru făcându-se printr-un program al Băncii Mondiale. Flutur a explicat că lucrările pentru intabularea terenurilor în Cartea Funciară vor începe pe 1 septembrie 2010, pentru aceasta fiind alocată o sumă de aproximativ două milioane de euro. Fondurile vor fi folosite pentru intabularea unei suprafețe de teren de peste 7.000 de hectare de pe raza comunei Moara.
„Este o lucrare laborioasă care se realizează în comuna Moara. Acest lucru va presupune verificarea în teren a tuturor suprafețelor. Important este că începem acest program pilot, pe care eu l-am promovat când eram ministru al Agriculturii”, a declarat Gheorghe Flutur. El a adăugat că la lansarea proiectului va fi prezent și directorul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Recomandări

Pompierii avertizează că reîncepe sezonul incendiilor de vegetație, care pot provoca mari pagube sau pierderi de vieți