O imagine aeriană spectaculoasă, distribuită public de rectorul Universității „Ștefan cel Mare” și ministrul Educației, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, arată că noul teren de fotbal din complexul studențesc este aproape finalizat. Proiectul este realizat prin finanțare europeană, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua arenă este dotată cu un gazon sintetic modern, instalație de nocturnă, tribune și o pistă de atletism perimetrală.
Conform indicatorilor tehnici, noul campus din Moara reprezintă un nucleu de dezvoltare sportivă integrată. Alături de terenul de fotbal cu 500 de locuri, cu gazon sintetic, baza materială include terenuri exterioare pentru handbal, tenis, baschet și volei. Sunt de asemenea prevăzute un teren acoperit cu balon presostatic încălzit și o sală de sport multifuncțională de nivel competițional.
Oficialul sucevean a propus cu umor o paralelă între resursele județului și marile performanțe: „Când am primit această fotografie, gândurile m-au dus către Campionatul Mondial de Fotbal, unde naționala Republicii Capului Verde s-a calificat la turneul final și a ajuns în șaisprezecimi, iar naționala României nu s-a calificat. Cum Republica Capului Verde are aproximativ 550.000 de locuitori, iar județul Suceava are în jur de 650.000, pare că putem încerca cu Suceava la Mondial”, a transmis rectorul USV, Mihai Dimian.
Menționăm că la handbal masculin, echipa națională de tineret a României – formată în majoritate din jucători crescuți la Clubul Sportiv Universitar (CSU) din Suceava – s-a calificat anul trecut la Campionatul Mondial, unde a ocupat poziția 15. În plus, fotbalul feminin de la CSU Suceava a cunoscut o ascensiune rapidă, echipa înființată în vara anului 2023 a promovat deja în Liga a II-a. „Momentan dezvoltăm, cu răbdare, pentru a ajunge cu Suceava la Mondialul de fotbal feminin”, a scris ministrul Educației.
- Campusul II de la Moara, un proiect de 125 de milioane de lei
Noul complex studențesc din comuna Moara, situat la doar câțiva kilometri de municipiul Suceava, reprezintă cel mai ambițios proiect de extindere din istoria USV, cu o finanțare de peste 125 de milioane de lei. Scopul principal este dezvoltarea învățământului dual și formarea tinerilor în domenii tehnice, precum mecanic, electric și electromecanic.
Lucrările pe șantier avansează într-un ritm alert, pe o suprafață construită de peste 15.000 de metri pătrați, distribuită în șase corpuri de clădire. Pe lângă laboratoare și săli de curs, în campusul II s-a construit un nou cămin studențesc, cu o capacitate totală de 824 de locuri de cazare. Pentru a asigura confortul și a avea o autonomie crescută a complexului, în structura generală sunt integrate o cantină-restaurant și viitoarea Casă de Cultură a Studenților.
Totodată, campusul II se remarcă prin soluții moderne de eficiență energetică și sustenabilitate. Întregul complex va beneficia de energie verde datorită unui parc fotovoltaic integrat în proiect, menit să scadă costurile de exploatare.






