Ecouri

SUA și Marea Britanie salută decizia CSAT

Ambasadorul SUA în România a salutat, vineri, decizia CSAT privind menținerea trupelor în Irak și a spus că Statele Unite prețuiesc foarte mult parteneriatul strâns cu România.
„Statele Unite prețuiesc foarte mult parteneriatul nostru strâns cu România. Forțele române își îndeplinesc misiunea în Irak, Afganistan și în Balcanii de Vest în mod competent și curajos. Știu că vom continua să cooperam îndeaproape, în mod productiv, în lunile și anii ce vor urma, ca adevărați aliați”, apreciază ambasadorul Nicholas Taubman.
Marea Britanie a salutat, vineri, decizia CSAT de menținere a trupelor în Irak, exprimându-și recunoștința pentru contribuția românească în zonă.
„Salutăm decizia CSAT. Marea Britanie rămâne foarte recunoscătoare pentru contribuția făcută de România în sudul Irakului și așteaptă cu interes continuarea colaborării strânse din zonă”, se spune într-o declarație a Ambasadei Regatului Unit în România.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului