Prefectură

Specialiștii din primării sunt instruiți pentru întocmirea de proiecte europene

Reprezentanții a 45 de primării din județul Suceava participă zilele acestea la un curs de specializare în vederea întocmirii de proiecte cu finanțare europeană

Reprezentanții a 45 de primării din județul Suceava participă zilele acestea la un curs de specializare în vederea întocmirii de proiecte cu finanțare europeană. Potrivit subprefectului Angela Zarojanu, cursul a fost organizat după ce Prefectura Suceava a promovat un proiect european destinat lucrătorilor din administrația publică locală din mediul rural. Zarojanu a arătat că participanții la acest curs vor fi instruiți în special pentru a putea depune proiecte prin care se pot obține fonduri în vederea dezvoltării resurselor umane ale primăriilor, prin Fondul Social European și prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Ea a mai adăugat că, în cadrul cursului, reprezentanților administrațiilor locale din mediul rural li se vor prezenta programele prin care pot accesa fonduri și în același timp vor fi instruiți cum să elaboreze un proiect de calitate.
„Cursul vine la îndemâna autorităților locale pentru creșterea nivelului de trai al populației rurale, pentru rezolvarea problemelor legate de găsirea locurilor de muncă și pentru incluziune socială. Suntem foarte bucuroși că am reușit să obținem acest proiect, derulat cu sprijinul secretariatului tehnic permanent din Regiunea de Nord-Est, pentru că fondurile sunt limitate, iar Prefectura Suceava este singura care a reușit să obțină aprobarea pentru un astfel de curs”, a declarat subprefectul județului Suceava.
Angela Zarojanu a spus că, deși cursul este specializat pe dezvoltarea resurselor umane, reprezentanții primăriilor pot folosi informațiile primite și pentru elaborarea altor tipuri de proiecte.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Educația pentru sustenabilitate în context european – experiență de învățare internațională în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”