Monumentul voievodului Ștefan cel Mare

Soclul celei mai înalte statui ecvestre din România va fi reabilitat „în regim de urgență”

Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare
Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare

Una dintre cele mai reprezentative monumente ale municipiului Suceava – statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, va intra într-un amplu program de reabilitare și punere în valoare. Decizia a fost luată în ședința de ieri a Consiliului Local Suceava, prin aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai acestor lucrări, a căror valoare totală este estimată la 1,8 milioane de lei.
Proiectul inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Marian Andronache a fost adoptat în unanimitate de aleșii locali, indiferent de culoarea politică.
Propunerea Angelei Zarojanu, ca odată cu lucrările de refacere să fie montată și o plăcuță care să amintească de realizatorul celei mai mari statui ecvestre din țară – sculptorul Iftimie Bârleanu, a fost bine primită, urmând să fie pusă și în practică.
Statuia ecvestră este un monument din bronz, închinat marelui domnitor moldovean Ștefan cel Mare (1457 – 1504).
Monumentul, cu o înălțime totală de 23 de metri (inclusiv soclul) este amplasat în parcul Șipote, în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei, putând fi văzut din orice punct central al municipiului.
Din păcate, de la dezvelirea monumentului, pe 16 septembrie 1977, și până acum, s-a înregistrat o degradare accentuată a acestuia, atât din cauza factorilor naturali cât și a intervenției umane, pe lângă exfolierea placajelor, prăbușirea pardoselii platformei soclului și a treptelor, cea mai gravă distrugere fiind desprinderea basoreliefului, cu risc de distrugere a acestuia.
Tocmai de aceea, după cum a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, lucrările la soclu vor fi efectuate în regim de urgență, fără a mai fi așteptat avizul Ministerului Culturii, urmând ca intervențiile de recondiționare a statuii să fie efectuate în cadrul altui proiect.
Printre intervențiile propuse se numără refacerea soclului cu plăci din travertin, reabilitarea și remontarea tuturor elementelor din bronz, montarea de sisteme de iluminat arhitectural și ambiental, refacerea și extinderea platformelor, inclusiv prin montarea de mobilier urban – bănci, jardiniere, arbori ornamentali și realizarea de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Intenția conducerii municipalității sucevene este ca toate aceste lucrări să fie finalizate anul viitor, când se sărbătorește împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Recomandări

În comuna Bosanci a fost dezvelit „Zidul Demnității”, un simbol al valorilor morale, al credinței și al identității naționale

Alege expertiza Fier Decor pentru un gard de fier forjat rezistent, realizat la comandă, în toată țara!

Alege expertiza Fier Decor pentru un gard de fier forjat rezistent, realizat la comandă, în toată țara! Sursa foto: fierdecor.ro
Alege expertiza Fier Decor pentru un gard de fier forjat rezistent, realizat la comandă, în toată țara! Sursa foto: fierdecor.ro

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei