Administrația locală din municipiul Suceava a început implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte de mobilitate urbană, „Sistem integrat de management și modelare urbană destinat fluidizării traficului și îmbunătățirii calității vieții”. Proiectul beneficiază de o finanțare de peste 23 de milioane de euro și are ca scop instituirea unui sistem rutier eficient, modern și axat pe respectul față de cetățeni, după cum a transmis primarul de Suceava, Vasile Rîmbu.
Acesta a subliniat că administrația locală investește într-o circulație mai bună și în soluții durabile, capabile să schimbe ritmul de zi cu zi al orașului. „De la aglomerație, la eficiență – aceasta este direcția Sucevei”, a transmis primarul, accentuând că proiectul vizează trecerea spre normalitatea unui oraș european modern.
Șantierele au fost deja deschise, echipele de muncitori au intervenit până acum în 15 locații din municipiu, acoperind zone precum Cuza Vodă, Calea Burdujeni, Calea Unirii și strada Universității. Au fost executate lucrări de infrastructură tehnico-edilitară, printre care pozarea cablurilor subterane de alimentare cu energie electrică și a cablurilor de date, montarea noilor stâlpi pentru semafoare și pentru sistemele de iluminat, realizarea căminelor de tragere a rețelelor, montarea automatelor de dirijare a circulației (ADC).
Concomitent cu aceste intervenții subterane și supraterane, municipalitatea execută lucrări de refacere a carosabilului și a zonelor pietonale afectate, pentru a reduce disconfortul resimțit de șoferi și pietoni.

- Intersecții inteligente și transport public prioritizat
La finalizarea lucrărilor, harta rutieră a Sucevei va fi complet digitalizată și optimizată. Proiectul va aduce 36 de intersecții inteligente dotate cu senzori și sisteme de monitorizare video, 777 de semafoare sincronizate prin tehnologia „undă verde”, care vor include facilități speciale pentru pietoni și pentru persoanele cu deficiențe de auz și prioritizarea transportului public prin crearea a 3,3 kilometri de benzi dedicate exclusiv autobuzelor, o măsură menită să încurajeze utilizarea transportului în comun.
De asemenea, se vor amenaja 27,6 kilometri de piste de biciclete modernizate și sigure, pentru fanii mobilității alternative, și trecerile de pietoni vor beneficia de iluminat inteligent pentru creșterea siguranței rutiere pe timp de noapte.
Componenta ecologică joacă, de asemenea, un rol esențial. Pentru combaterea emisiilor de CO₂ și a poluării fonice, proiectul prevede plantarea a 1.673 de arbori, care vor forma perdele vegetale de protecție de-a lungul marilor artere. Primii 361 de arbori au fost plantați în zona pasarelei CFR de pe Calea Unirii și la intersecția Calea Unirii cu strada Cernăuți.
După terminarea cablajelor, conectarea la rețele și montarea buclelor inductive, se vor reface integral marcajele rutiere. Ulterior, se va introduce un sistem de sensuri unice pe un traseu extins care va lega arterele: 1 Decembrie – 1 Mai – Ștefan cel Mare – Ana Ipătescu – Petru Rareș – Vasile Alecsandri – Mihai Eminescu – Mărăști – George Enescu – Calea Obcinilor, cu scopul de a se elimina blocajele din momentele de vârf ale zilei. Primarul Vasile Rîmbu a declarat că speră ca primele teste pentru sensurile unice să fie realizate la finalul anului 2027.







