„Șoc și groază” la CSAT

Capacitatea unei instituții de a funcționa se relevă mai ales în situații de criză. Dacă în vreme de pace, membrii CSAT bâiguie, se acuză reciproc și se încurcă în hârtii, ne putem întreba, pe drept cuvânt, ce se poate întâmpla în vreme de război.
Prima și cea mai stupefiantă concluzie a recentului scandal legat de retragerea trupelor din Irak este aceea că membrii CSAT nu s-au dumirit nici până astăzi ce caută soldații români acolo. Președintele, premierul și ministrul Apărării s-au contrazis unii pe alții, pe parcursul a două zile, fără a se hotărî dacă există un mandat din partea ONU, NATO, fiind evocată chiar și UE, singurul lucru bun fiind acela că nu au pomenit încă de UEFA.
Însăși ședința CSAT a lăsat impresia penibilă de improvizație și lipsă de profesionalism, fiind suspendată de președinte, după ce s-a constatat că ministrul Apărării nu a venit la întrunire cu materialele necesare începerii discuțiilor.
„Președintele l-a întrebat pe ministrul Apărării: «Ce documente aveți? Aveți documentul privind disponibilitățile pe anul viitor?» Ministrul a spus: «Nu am». Și președintele a hotărât suspendarea ședinței”, a relatat consilierul prezidențial Adriana Săftoiu acest episod.
Atanasiu a fost nevoit să dea o fugă până la MApN pentru a recupera caiețelul cu temele pentru acasă, deși el însuși dăduse, cu o zi înainte, un comunicat prin care afirma că ministerul pe care îl conduce „este îndrituit, conform Legii 42/2004, să avanseze CSAT, până la data de 30 iunie a fiecărui an, propuneri privind participarea cu forțe și mijloace în teatrele de operațiuni internaționale pentru anul următor”.
Atanasiu a revenit gâfâind, după o jumătate de oră, aducând triumfător actul reclamat de șeful statului. Textul a fost discutat și adoptat prin consens, acesta fiind singurul rezultat al ședinței.
Retragerea trupelor românești din Irak, pe baza cererii în acest sens semnate de către premierul Tăriceanu, a eșuat lamentabil și previzibil la vot.
Culmea ridicolului a fost însă escaladată abia după încheierea ședinței, când Băsescu, Tăriceanu și Atanasiu s-au încăpățânat să revină pe sticlă pentru a prelungi o polemică ce părea tranșată deja în CSAT.
Tăriceanu a declarat chiar că Băsescu a fost cel care a decis ca militarii români să fie menținuți în Irak, de parcă nu ar fi fost vorba de votul Consiliului.
Julian Amery, spion britanic la București, anunța Londra că, după ședințele Consiliului de Coroană din vara fatidică a anului 1940, în urma cărora s-a acceptat ciuntirea României Mari, un ofițer român care a participat la o paradă militară îmbrăcat civil și-a motivat gestul prin faptul că a „făcut pe ea de uniformă”.
Vom vedea peste o jumătate de veac, când vor fi desecretizate rapoartele similare elaborate de agenții străini, cum a fost receptată mahalaua românească de astăzi. Cât despre moralul trupelor românești de pe front, se pare că este ultimul lucru la care se gândesc politicienii români.
Dacă Israelul a fost în stare să declanșeze un război în toată regula pentru că un singur militar a fost răpit de palestinieni, România își abandonează trupele din afara țării în seama incertitudinii și a neliniștii, mai periculoase decât talibanii sau insurgenții irakieni.
Comentariu de Alexandru Purcăruș