Furt între rude

Și-a dat fiul pe mâna Poliției fără să știe

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns pe mâna polițiștilor și s-a ales cu dosar penal, după ce tatăl său a reclamat o infracțiune de furt. În urmă cu două zile, Ioan A., în vârstă de 55 de ani, din satul Budeni, orașul Dolhasca, a reclamat că în noaptea de marți spre miercuri (13/14 martie a.c.), persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale și i-au furat un utilaj agricol de discuit în valoare de 12.000 de lei. Polițiștii au reușit să dea de hoț, vestea identificării acestuia fiind un adevărat șoc pentru reclamant. Și asta, pentru că cel în cauză era chiar fiul său, Ion A.. Utilajul furat a fost găsit de polițiști în comuna ieșeană Sirețel, la domiciliu lui Neculai M. (53 de ani), care a povestit că l-a cumpărat de la autor. Potrivit unui comunicat al Poliției, utilajul agricol a fost restituit proprietarului de drept, iar fiul acestuia s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt.

Recomandări

Tânăr trimis în judecată în stare de arest preventiv după ce a intrat în casa fostei prietene și a violat-o

Un minor de 17 ani, rănit grav după ce a condus o mașină furată, a ajuns în arest, după externarea din spital

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici