Dosar penal

Și-a cumpărat pistol din bazar

Un tânăr din comuna Horodnic de Jos s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii l-au prins că deținea ilegal un pistol cu aer comprimat.
În cursul zilei de sâmbătă, la locuința lui Ionel B., în vârstă de 19 ani, au venit mai mulți polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, în urma unor informații potrivit cărora respectivul ar deține în casă o armă ilegală.
Bănuielile oamenilor legii s-au confirmat, fiind găsit un pistol cu aer comprimat, marca Gamo, de calibru 4,5 milimetri, în state de funcționare.
Luat la întrebări de polițiști, Ionel B. a declarat că a cumpărat pistolul în cursul anului 2008, din Bazarul Rădăuți, de la o persoană necunoscută, cu suma de 600 de lei.
Pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
„În cauză s-a întocmit dosar pentru comiterea infracțiunii de deținere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, din Legea 295/2004, privind regimul armelor de foc”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspector Gabriel Panțiru.

Recomandări

Un tânăr care a tras cu pistolul spre câini, din mașină, amendat, lăsat fără armă, dar și fără permis de conducere

Arme, sute de cartușe, trofee de vânătoare și dispozitive de braconaj, ridicate în urma a 38 de percheziții

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată