Discuții

Sensurile unice din Suceava, decise de comun acord cu Poliția Rutieră



Ion Lungu: “Pentru început vom alege doar câte două străzi din fiecare zonă”
Ion Lungu: “Pentru început vom alege doar câte două străzi din fiecare zonă”

Arterele rutiere care vor fi transformate în străzi cu sens unic, din municipiul Suceava, vor fi decise săptămâna aceasta, de comun acord între reprezentanții Primăriei și cei ai Poliției Rutiere.
Primarul Ion Lungu a declarat că a convocat miercuri, la amiază, într-o ședință comună, specialiștii din Primărie și pe cei din cadrul Poliției Rutiere, în special pe comandantul acesteia, Laurențiu Hermeniuc, pentru a stabili împreună care din străzile propuse în Studiul de trafic al Sucevei să fie acum transformate în sensuri unice.
“Pentru început vom alege doar câte două străzi din fiecare zonă, mai ales că trebuie să avem grijă ca acestea să nu se suprapună cu străzile pe care vor fi executate lucrări de refacere a infrastructurii subterane”, a spus Ion Lungu.
În Studiul de trafic realizat de o firmă a Ministerului Transporturilor, Incertrans București, sunt propuse 57 de străzi cu sens unic, în toate cartierele Sucevei.



Recomandări

Sens giratoriu în Burdujeni, fântână muzicală la Nordic și modernizare străzi, cu banii obținuți din venituri proprii suplimentare de Primăria Suceava