La „dans” cu Poliția

Scandal în fața discotecii

Doi tineri din comuna Capu Câmpului s-au ales cu dosare penale, după ce au provocat scandal în fața unei discoteci din localitate și au distrus o mașină parcată în zonă. În noaptea de luni spre marți, în jurul orelor 00:15, Vasile B. și Ioan G., în vârstă de 29 de ani, respectiv 32 de ani, ambii cu antecedente penale, fiind în stare de ebrietate, au început să facă scandal în fața discotecii. Cei doi și-au vărsat nervii pe un autoturism Dacia 1300 (proprietatea lui Petru S., din comuna Valea Moldovei) parcat în fața localului, spărgând unul dintre geamurile mașinii. Cei doi au fost calmați de intervenția polițiștilor, care i-au amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și le-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani